Tratament cu zâmbet

Scria cineva pe facebook că a reușit să treacă mult mai ușor peste această boală datorită încurajărilor și gândurilor pozitive primite de la cei dragi. Astăzi, vreau să las și eu la o parte sarcasmul și să vorbesc un pic despre asta. Pentru că există un mare adevăr aici, cu care poate vor fi de acord și cei care ne arată cu degetul că am îndrăznit să plecăm urechea la tot ce se spune despre Coviduț.

Pe lângă vitamine, ceaiuri, fructe, legume și tot ce am băgat în corpul meu în perioada asta, pentru a-l ajuta să lupte cu virusul și să-l convingă să-și facă bagajele și să se ducă înapoi la origini; și eu am fost una din persoanele norocoase, care a fost bombardată, zilnic, de încurajări, gânduri pozitive și voie bună.

Recunosc, de la bun început, că sunt o fire care se sperie în fața necunoscutului. Nu vorbesc aici doar de boală. Vorbesc de orice apare în calea mea și-mi strică ”karma, zenu’ și feng shuiu’ ”. Orice îndrăznește să-mi modifice rutina mea minunată, mă bagă în boală, în primă fază.

Oops! Alegere nepotrivită de cuvinte!

Da, inițial, intru în panică. Apoi, sinapsele preiau legătura și încep să analizeze situația, să o învârtă pe toate părțile, să caute argumente pro și contra și să convingă panica să își facă și ea bagajele și să se ducă înapoi la origini.

Ei bine, aceste încurajări de care vorbeam au fost mană cerească în perioada aceasta. Fie că erau sub formă de cuvinte alese într-un mesaj, fie că erau sub forma unei mâini de ajutor din partea unui om drag, care-ți aducea o sacoșă plină la ușă și-ți lua gunoiul, fie că erau pur și simplu momente amuzante fabricate de o ființă enervant de optimistă și norocoasă, în apartamentul în care era izolat alături de tine.

Toate au fost ca un scut ce reușea să blocheze grijile, să le alunge și să facă loc gândirii pozitive, zâmbetului și chiar râsului.

Da, râsului!

Păi cum să nu râzi, când deschizi ochii dimineața și-ți vezi iubitul cu o pălărie de pirat pe cap, cum îți aduce o cană cu ceai? Iei cana aceea și bei și ultimul strop, chiar dacă e acru ca naiba. Îl bei și zâmbești, știind că prin asta mai împingi virusul doi pași spre ușă.

Cum să nu râzi, când te dai jos din pat și mergi ușor spre bucătărie, deschizi ușa, și-l vezi în chiloți și cu șorț, cum se luptă cu mămăliga în ceaun și cântă din toți rărunchii versurile lui Gică Petrescu? Râzi și parcă-ți vine înapoi și pofta de mâncare, chiar dacă gustul și mirosul îți lipsesc cu desăvârșire.

Și cum să nu râzi când vezi că vrea să te ajute cu întinsul rufelor dar te cheamă în baie, pentru că nu știe care-i butonul care oprește mașina de spălat?

Oricât ți-ar fi de rău, râzi! Normal că râzi, iar râsul vindecă!

Poate că am fost înțeleasă greșit, din textele anterioare. Nu am zis niciodată că trebuie să stai să bolești, dacă ai nenorocul să îl primești pe Coviduț în sufrageria ta. Nu am zis că trebuie să lași panica să te învăluie și să te dai bătut în fața simptomelor.

E nevoie să lupți, e nevoie să râzi, e nevoie să faci orice-ți stă în putință pentru a te simți mai bine. E nevoie să te înconjori de oameni dragi, chiar și în mod virtual. Și, mai ales, e nevoie să-i lași pe cei dragi să îți lumineze ziua!

Eu, una, sunt recunoscătoare pentru fiecare ”Ce mai faci? Cum te mai simți?”, pentru orice ”Sănătate multă!” și ”Însănătoșire grabnică!”, pentru orice banc, orice glumă, orice poză care m-a făcut să uit, pentru o clipă, de existența lui Coviduț. Sunt recunoscătoare chiar și pentru Netflix, că mi-a ocupat timpul și nu am fost nevoită să mă uit la televizor sau pe pereți.

Sunt recunoscătoare și nu am să uit vreodată de persoanele care mi-au dat câte un impuls și m-au asigurat că totul va fi bine. Vă mulțumesc din tot sufletul!

 

1 thought on “Tratament cu zâmbet”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: