Tag Archives: motocicleta in india

O învățătoare blondă în India – Aventuri pe motocicletă

Stau în fund pe podea, rezemată de perete și plâng. Da, plâng dar și râd în același timp! Mă uit în oglindă și nu mă recunosc: părul îmi este ciufulit, rimelul mi se scurge pe obraji și totuși fiori îmi trec prin tot corpul. Mă uit la picioare și văd cum praful s-a așezat ca la el acasă printre degete. Nu am mai fost așa murdară din copilărie, de când mă scăpa mama câte o săptămână la țară și când venea să mă ia acasă, nu mă mai recunoștea.

Nu-mi pot stăpâni glandele lacrimale și mă las în voia emoțiilor. Un val de teamă își face loc în stomacul meu și brusc, îmi simt genunchii cum încep să-mi tremure.

„Puteam să mor! Da, chiar puteam să mor! Existau șanse destul de mari să intrăm în camion! De fapt, exista posibilitatea să ne izbim de orice mașină a trecut pe lângă noi.”

b6d1974f3303503e0a832507d416e7de

În seara cu vizita la Summer Green Resort, am fost nevoiți să plecăm înapoi la cazare cu motocicletele. Băieții care lucrau acolo s-au oferit să ne ducă acasă, căci nu găsisem nici un Uber și afară se întunecase, iar din punctul lor de vedere era mai sigur să ne ducă ei pe motociclete decât să plecăm noi singuri, pe jos.

Drept urmare, ne-am cocoțat fiecare în spatele câte unui indian, ne-am spus o rugăciune scurtă în gând și am pornit la drum. Nu era ca și cum vreunul din noi putea să facă mofturi și să spună „băi, eu merg pe jos” sau „unde e casca? Nu mă urc dacă nu-mi dai cască!”. Așa-i când te afli într-o țară pe care nu o cunoști. Trebuie să-ți ajustezi așteptările și să începi să lași de la tine, dacă vrei să fii ajutat. Căci oamenii sunt buni și sufletiști, dornici să te ajute… numai că te ajută în felul lor!

Așa că m-am văzut și pe o motocicletă, ținându-mă strâns de umerii unui indian care se vedea că nu se simte deloc confortabil cu felul în care îl țin. Din punctul meu de vedere era o variantă mai bună decât să-l iau în brațe ca pe un stâlp. Aveam să observ apoi, făcând alte drumuri cu mașina, că ei merg foarte relaxați pe motociclete. Pasagerii din spate mai și dorm în același timp, nu se țin de nimeni și de nimic, își fac poze, își mănâncă micul dejun etc.

Numai că eu, în momentul acela, aflată pe o motocicletă cu un străin, fără cască și cu un morcov adânc înșurubat în posterior, mai aveam un pic și-mi înfigeam și unghiile în umerii lui, de teamă.

Inițial, am încercat să țin ochii închiși, dar concertul claxoanelor din jurul meu nu mă lăsa în pace. Nu puteam să rămân așa, în necunoștință de cauză. Dacă urma să se întâmple ceva, măcar voiam să fiu pe fază. Așa că am deschis ochii și când am văzut traiectoria șerpuită a șoferului, cred că o sinapsă de la mansardă a făcut scurtcircuit, pentru că am simțit un soi de lovitură imaginară în moalele capului.

Iar el accelera și se strecura printre mașini, printre oameni, printre tarabe. Nu știu dacă mergea pe contrasens sau nu, căci habar nu aveam care ar fi fost banda pe care trebuia să meargă. Și accelera și accelera și tot ce puteam gândi era „cât naiba mai poate să prindă amărâta asta de motocicletă?”. Dar omul voia să dea tot ce era mai bun din el sau poate că voia să scape mai repede de mine și de strânsoarea mâinilor mele mici și speriate.

Eram ca-n Fast and the Furious – Hindi, scared and dirty version.

Și ca să nu lipsească cireașa de pe tort, la finalul călătoriei, când ochii îmi erau mari și plini de speranța că voi ajunge vie și întreagă la cazare, a luat un dâmb de toată frumusețea, de m-am simțit pentru câteva secunde ca la rodeo. Bineînțeles că fundul meu a fost tare nefericit timp de câteva zile, dar măcar nu a fost „permanent damage.”

Însă aventura nu s-a încheiat așa, cu una, cu două. Când a oprit motocicleta în fața casei, m-a bufnit plânsul și nu mai reușeam să mă controlez, măcar pentru 2-3 secunde, ca să mă pot da jos. Mă țineam de spatele lui în continuare și plângeam cu sughițuri. Dar ce era culmea era că și râdeam în același timp.

Probabil colegii mei or fi zis că am luat-o razna definitiv, dar eu râdeam și lacrimile îmi curgeau în continuu pe obraji. Un amalgam de emoții îmi invadase corpul și nu mai reușeam să ies din starea aceea de transă.

La un moment dat l-am văzut pe indian că se uita în oglinda laterală la mine și râdea și el. Mi-am adunat cuvintele, i-am spus „I am so sorry. I just can’t stop!” și am încercat să cobor, fără să mă prăbușesc.

I-am mulțumit pentru călătoria încărcată de adrenalină și am urcat în cameră, jurându-mi că nu voi mai urca în veci pe o motocicletă condusă de un indian.

sursa foto: pinterest.com (Pentru că numai de poze nu-mi ardea în clipa aceea!)