Economie la păreri

Mi-am dat seama zilele acestea, cât am stat în izolare, că este inutil să-ți consumi energia pentru lucrurile pe care nu poți să le schimbi.

Nu, stai să reformulez! Nu pentru lucruri, obiecte inanimate, mobilă, veselă, plante artificiale din acvarii, ci pentru oameni.  Da, asta voiam să spun.

Este inutil să îți consumi energia pentru oamenii pe care nu poți să-i schimbi.

Da’ ce, îi schimb de șosete? Le schimb modelul de pe unghii? Nu, nici așa nu sună bine. E vorba de gândire, de rațiune… sau de lipsa ei.

Părerea nu poți să le-o schimbi. Asta e!

Este inutil să îți consumi energia pentru părerile pe care nu poți să le schimbi. Așa că mai bine faci economie!

Chiar dacă scopul tău este nobil, chiar dacă ai obținut anumite informații și sfaturi, de la oameni cu zeci de ani de experiență, chiar dacă ai argumente solide și o dorință arzătoare de a schimba ceva în bine, ajungi să te lupți, de cele mai multe ori, cu morile de vânt.

Pentru că, hai să fim serioși, s-a chinuit învățătorul, s-a mai chinuit și profesorul de limba română de la clasă, poate chiar și un părinte răbdător să-l convingă pe individ că, uneori, între s și a se pune o cratimă și că asta nu îi îngrădește lui libertatea de a se manifesta în scris și vii tu, cu elan și chiar tupeu, să-i explici că nu ți-ai creat tu boala în mintea ta perversă și manipulată de mass-media, ci chiar nu poți să faci doi pași până la toaletă fără să obosești.

Inspiră, expiră! Zâmbește, mergi mai departe! Fă ce e bine pentru tine și pentru cei dragi ție!

Atunci când stai mult timp în pat, mintea ți-o ia razna, ce-i drept! Începi să te gândești: băi, și dacă sunt eu nebună și, de fapt, nu am nimic? Și începi să îți imaginezi cum, a doua zi, te dai jos din pat, faci abstracție de orice simptom, învingi până și gravitația, că și aia îți îngrădește dreptul de a pluti, și zbori lin până în bucătărie, unde te așteaptă muntele de vase nespălate în chiuvetă. Și cu o sprânceană ridicată, îți freci palmele între ele, șoptind pe un ton amenințător ”Nu mă faceți voi pe mine, vă f*ck eu pe voi!”.

Nici nu realizezi cum și de ce, dar pe fundal începe melodia din ”Sunetul muzicii” și te trezești că ți se instalează un zâmbet tâmp pe figură și începi și tu să fredonezi:

” Raindrops on roses and whiskers on kittens
Bright copper kettles and warm woolen mittens
Brown paper packages tied up with strings
These are a few of my favorite things…”

 

Și mai că-ți vine să îți dai două palme. Cum de n-ai făcut tu asta până acum? Cum de nu ți-ai propus pur și simplu să nu mai fii bolnav? Cum de nu te-ai uitat în oglindă dimineața și nu ți-ai spus că n-ai de ce să-ți fie frică? Că durerea aia care-ți apasă pe lobul frontal este doar o iluzie și că, de fapt, tu nu vrei să mai simți când folosește motanul litiera pentru numărul 2, nu că ți-a dispărut ție mirosul așa, subit! Iar erupția aceea de pe piciorul stâng, Andreea Esca ți-a desenat-o cu markerul permanent, că mass-media e de vină pentru toată lumea care crede că s-a îmbolnăvit, când, de fapt, s-a prostit. 

Asta în timp ce melodia continuă pe fundal:

”When the dog bites
When the bee stings
When I’m feeling sad
I simply remember my favorite things
And then I don’t feel so bad”

Și imaginația ți-o ia și mai tare razna. Și deja te vezi cum nu ai terminat doar de spălat vasele din chiuvetă, ci ai frecat și gresia, faianța, aragazul, frigiderul (și nu ocolind magneții, cum fac toate fraierele, ci cu toți magneții dați jos și puși apoi la loc) și, țevile din spatele dulapurilor. Și, vai, ce-i asta! Ca să vezi… ai pus-o și de-o oală cu sarmale în foi de varză și o cratiță mai mică cu sarmale în foi de viță!

Și-ți mai dai două palme, să te asiguri că nu te vei mai lăsa manipulată de toți fraierii care și-au pierdut ani din viață, dom’le, la facultatea aia de medicină. Tâmpiți! Și nu doar ani, ci și bani. Păi cât de fătălău să fii să-ți amorțească fundul în bancă atâția ani de zile, să te chinui să memorezi toate cuvintele alea kilometrice și să faci corelații între ele, ca să ajungi să muncești apoi, ca un sclav, cu botnița la gură?!

Hai, Alexandra, că și lumea imaginației are barierele sale! Nici tu nu poți fi atât de sarcastică! Poate te ia cineva în serios!

După cum spuneam la început, e inutil să încerci să modifici părerea cuiva. În ziua de azi, părerile sunt bătute în cuie în pieptul fiecăruia și afișate cu mândrie, chiar dacă uneori le lipsește cu desăvârșire punctuația, ortografia, logica și rațiunea.

Așa că, în loc să mai încerc să aduc argumente în fața porților închise și încuiate, o să îmi văd de mine, de cei dragi mie și atunci când o să simt nevoia să schimb ceva, o să încep cu mine!

Cu botniță, fără botniță, toți suntem oameni. Însă nu toți ne mai amintim ce-i umanitatea!

P.S: Urmează și alte texte despre toate simptomele imaginare pe care le-am avut în perioada asta ”covidată” și cum am reușit să le fac față. 

 

 

 

 

 

%d bloggers like this: