3 cuvinte care m-au trezit la realitate – ”I kill people!”

Când ai de stat câteva ore bune într-un aeroport, ce poți să faci altceva decât să te plimbi, să te mai oprești la câte un magazin și să arunci câte o privire la produsele expuse sau să te oprești la un local, să bei ceva? Exact! Nu prea ai de ales!

Așa că asta am făcut și eu când am ajuns în Dubai. Nu am mai părăsit aeroportul, ca tura trecută, căci aveam de stat doar 5 ore, nu 23. Și cum mă plimbam eu așa, semi-trează, semi-conștientă, am ajuns în față la Hard Rock Cafe. Eram convinsă că prețurile din meniu îmi vor șoca pupila, dar pentru că eram foarte curioasă cum este înăuntru, am zis “de ce nu?”. Am întrebat-o pe colega mea dacă ar vrea și ea; a acceptat, așa că am pășit cu încredere și ne-am așezat la bar.

Nu mi-am luat nimic cu alcool, căci am vrut să mai prind avionul următor, dar am ales un cocktail foarte interesant cu mango, portocale și mentă. Și cum mă uitam eu în jur, admirând o chitară roșie de pe un perete, un tip mic de statură, slab și blond se așază la bar lângă noi și ne întreabă de unde venim.

Îi răspundem politicos că suntem din România și că suntem doar în tranziție aici, căci plecăm în India, moment în care individul ridică o sprânceană și ne întreabă cu ce ocazie? Îi povestim pe scurt, la care el se uită părintește la noi și spune: ”You are responsible with our future!”.

Nu știu dacă de la oboseală sau de la faptul că eram pe ”pilot-automat”, dar m-a bufnit râsul. În clipa aceea nu prea mă simțeam responsabilă cu viitorul omenirii. În clipa aceea îmi doream să fac stânga împrejur și să plec înapoi acasă. Gânduri precum „ce naiba a fost în capul tău?” și ”ai luat-o razna de tot!” îmi bântuiau mintea. Nu eram în pielea mea deloc!

Poate oricine altcineva ar fi renunțat la discuție după reacția mea dar tipul respectiv s-a mutat cu un scaun mai aproape de mine și a continuat: „You are amazing for having the patience to work with children! Children are the future. I wish I could have that patience and I wish I could have that job!”

Am mai sorbit un pic din cocktailul meu și pentru că bloggerul adormit din mine bătea în țeavă, ros de curiozitate, am întrebat:

”Why do you say that? What do you do?”

Și atunci au venit vorbele pe care nu credeam că o să le aud vreodată live, de la cineva:

”I kill people!”

Astfel de scene văzusem doar în filme. Dintre toate lucrurile care ar fi putut să le spună, alesese cuvintele care pot băga spaima în tine în mai puțin de o secundă. Am înghițit în sec și, probabil ochii mi s-au mărit și obrajii mi s-au înroșit, căci de data asta l-a bufnit râsul pe el.

Am întors privirea spre colega mea și am văzut că și ea era la fel de intrigată de răspunsul lui. Pentru o clipă am crezut că nu am auzit bine și că oboseala mă face să îmi imaginez lucruri care nu sunt reale.

Dar el a continuat:

”Yes, I kill people for a living.”

Apoi ne-a zis că este soldat și că abia s-a întors din Afghanistan. Ne-a spus cât de greu este să fii pus în situația de a-ți salva pielea și de a apăsa pe trăgaci, pentru a nu fi tu ăla care pică lat la pământ. Și a ținut să ne sublinieze, de fiecare dată, cât de norocoase suntem noi că avem profesia asta și că în mâinile noastre stă să mai schimbăm ceva prin intermediul generațiilor viitoare.

Nu sunt eu genul foarte credincios, nu îmi verific horoscopul în fiecare dimineață, nu îmbrățișez copacii și nu aprind lumânări, prea des, la biserică. Dar cred că în noaptea aceea, aveam nevoie de cuvintele acelui om, ca să pot să merg mai departe. Și cred că cineva acolo sus, mi l-a pus în cale, ca să mă trezească la realitate și să mă scoată din starea de anxietate care mă cuprinsese în totalitate.

Am inspirat adânc și am luat decizia. Va fi greu, vor fi 3 luni care îmi vor părea că nu se mai termină, dar va merita efortul! Când mă voi întoarce, voi face tot ce-mi stă în putință pentru a ghida copiii în a aprecia tot ce-i înconjoară, în a respecta munca celor de dinaintea lor, în a respecta natura și oamenii și în a-și dori să contribuie în bine la schimbarea lumii.

Poate că sunt doar o picătură în ocean, dar ”pic cu pic se face râul. Strop cu strop se face marea!”

%d bloggers like this: