Tag Archives: clasa montessori

A vrea o alternativă = a încerca o alternativă – Metoda Montessori

abouthershey

De când m-am întors de la curs, din India, am avut ocazia să vorbesc cu multe persoane despre ceea ce am învățat acolo, despre ce m-a surprins și m-a făcut să privesc altfel tot ceea ce înseamnă „metoda Montessori”.

Și bineînțeles că am avut parte de tot soiul de reacții. Unii erau curioși, cereau din ce în ce mai multe detalii și voiau să înțeleagă de ce am îmbrățișat metoda aceasta și cu ce e ea mai specială decât stilul tradițional; „că doar toți am stat în bănci 5 ore pe zi și am tocit manualele și nu a ajuns niciunul din noi boschetar.” Alții erau indiferenți și-mi urau succes pe mai departe. Altora le surâdea ideea de a-și înscrie copilul la o astfel de școală. Iar alții strâmbau din nas înainte să apuc să termin prima frază.

Uneori am insistat pe subiect și am încercat să îmi argumentez punctul de vedere, alteori am renunțat pentru că realizam că oricâte argumente aș aduce, nu ar folosi la absolut nimic. Uneori e mai bine să zâmbești și să dai din cap, decât să te lupți cu morile de vânt.

Dar mi-am adus aminte că am blog și că el îmi permite să-mi termin ideea și nu mă întrerupe cu săgeți de negativism.

Primul punct pe care vreau să-l abordez este următorul: toată lumea se plânge de sistemul de rahat, de examene, de manuale, de teme și ghiozdane mult prea grele. Da, haideți să recunoaștem! Toți dăm din cap aprobator și ne batem cu palma pe genunchi, exclamând ”Da, mă, așa e!” când mai apare câte unu la televizor, revoltat de ceea ce se întâmplă cu educația copiilor. Dar tot noi, aceeași turmă, ridicăm câte o sprânceană și punem o mână în șold, exclamând „N-are cum, mă, să meargă așa!”, atunci când apare un altul care propune o alternativă!

Ne-am obișnuit să-l luăm pe ”nu” în brațe. Vrem o schimbare, ne-am săturat de aceleași metode învechite, de același sistem defect, dar când ne iese în cale o posibilă soluție, primele cuvinte pe care le rostim sunt ”Da, dar…”.

”Da, dar…”. Da, dar ce? Ai găsit tu partea negativă imediat. Ai citit tu în stele ca dacă încerci asta, eșecul e garantat! Ți s-a arătat Sfântul Duh în vis aseară și ți-a zis că n-are sens să te mai chinui! Mai bine mergi ca până acum, că cine ești tu să încerci să schimbi ceva? Un fir de iarbă pe o câmpie întinsă…

Și încercatul acesta… și aici e o problemă! Că una e să încerci o lună, două și alta e să perseverezi. Că apar obstacole pe drum, asta-i viața! Nu există drum fără obstacole. Important e să găsești soluții, nu să cauți vinovatul, să-l arăți cu degetul.

chorelist

Și un alt punct pe care îmi doresc de mult să-l ating, dar poate că n-am avut până acum elanul necesar este acesta: de ce atunci când încercăm să ne abatem puțin de la a îndopa copiii cu informații din zeci de domenii și vrem să îi integrăm în societate, să îmbinăm materiile predate cu lecții de viață, unora li se pare că vrem să umilim copiii?

E umilitor să înveți să ai grijă de mediul în care trăiești zi de zi? E umilitor să fii ordonat, să strângi după tine? E mai bine să crească neștiind cum se așază tacâmurile, cum se îngrijește o floare, cum se întrețin obiectele pe care le mânuiește zi de zi iar când devine adult să se lovească de toate și să fie neîndemânatic?

Să ne imaginăm un pic:

Lăsăm copilul să se concentreze pe ceea ce e cu adevărat important: tabla înmulțirii, timpurile verbale, etimologia cuvintelor și anii de domnie ai lui Basarab I. Nu mai încercăm să îl învățăm că trebuie să-și spele fructul înainte să-l mănânce, îl spălăm noi, că doar nu ne cade mâna; nu-i mai arătăm cum să îl taie, că dacă își taie degetul? Tăiem noi, că doar nu ne cade mâna; nu-i mai arătăm ca dacă și-a ascuțit creionul și au căzut resturi sub masă, acestea trebuie măturate. Mătură femeia de serviciu, că doar de asta e plătită. Nu-i mai arătăm cum să pună la loc obiectele pe care le folosește. Le strângem noi, că avem două mâini și palmele mai mari, apucăm mai multe deodată și se termină imediat curățenia.

Și copilul crește … devine adolescent. Și atunci, brusc, părinții încep să se plângă: „vai, ce dezordonat este copilul meu! Își lasă toate aruncate prin cameră, mănâncă chipsuri și-și lasă ambalajele peste tot, mușcă din măr și-l lasă pe birou, sunt straturi de praf la el pe raft și el nu vrea să ridice un deget în privința asta!”. Păi, să ne înțelegem un pic! Părerea mea este că el dintotdeauna a fost așa. Numai că până acum a fost mic și drăgălaș și mamei îi era mai mare dragul să strângă după el, pentru că a fost harnic și a stat cuminte în camera lui și s-a jucat.

Dezordinea nu vine odată cu adolescența. Numai că nouă ni se pare că dacă a crescut, automat trebuie să știe să facă ordine la el în cameră.

Și să mergem un pic mai departe: adolescentul se transformă în adult și se mută la casa lui. Și dă față-n față cu mașina de spălat, cu aragazul, cu frigiderul care e pe ducă pentru că nu a fost dezghețat la timp, cu becul care s-a ars și trebuie schimbat, cu gunoiul care nu se duce singur și emană mirosuri care ajung prin toată casa, oricât de bine ai închide ușile. Și atunci sună telefonul mamei: ”Mamăăăăă, uite ce mi se întâmplă! Ce fac?”.

Și acum să derulăm înapoi: nu mai bine facem pași mici, încă din fragedă pruncie? Nu e mai bine să împăturim un șervețel, să ștergem un praf, să aruncăm la coșul de gunoi, să fim responsabili cu alte cuvinte, de mici?

Nu vă imaginați că în sistemul Montessori copiii vin la prima oră și se apucă de frecat podele, de călcat fețe de masă și nu dobândesc nici un fel de cunoștință. Dar în sistemul Montessori, considerăm că e importantă și o lecție de viață pe zi, pe lângă toate domeniile pe care dorim să le abordăm. Și, apropo, aceasta lecție nu durează mai mult de 10-15 minute.

Și sunt 10-15 minute pe zi, care pot face diferența peste ani între „Hai, mai lasă-mă cu ordinea și curățenia ta, că am treabă pe Snapchat!” și „Mamă, vrei să așezăm masa împreună?”.

Sunt multe lucruri despre stilul Montessori despre care vreau să scriu. Dar aștept începerea noului an școlar, aștept să treacă o perioadă în care o să fac tot posibilul să pun în aplicare tot ceea ce am învățat în India și o să mă întorc și la scris.

O să las faptele să se transforme în exemple personale, pe care să le aștern lângă ideile ce-mi stau deja bine înrădăcinate în minte.

Un an școlar minunat le urez tuturor micuților și îmi doresc ca fiecare copil să-și atingă potențialul, să-și urmeze interesul și pasiunea și să devină un om în adevăratul sens al cuvântului!

b919091e50cc45d358444ad9ed7a4fc3