Limba engleză – o altă pasiune de-a mea

Pe lângă activitatea mea de educatoare, în ultimii doi ani am dezvoltat un curs opțional de limba engleză pentru cei mici, bazat în mare parte pe ore practice.

Mai concret, copiii dau formă noțiunilor pe care le învață. De exemplu, dacă avem tema „Fruits”, copiii vor învăța denumirile fructelor în limba engleză, confecționându-le și lipindu-le, apoi, într-un coș (adevărat sau confecționat într-o altă oră, sub formă de lucrare colectivă).

În afară de noțiunile tematice din fiecare oră, copiii învață formulele de salut potrivite fiecărui moment al zilei, învață cum să se prezinte, cum să-și prezinte lucrările unui public, cum să spună care sunt obiectele preferate, ce-și doresc să devină când vor fi adulți etc.

De asemenea, fiecare lucrare concepută de ei, este analizată din toate punctele de vedere, la finalul orei iar copilul învață să poarte o conversație în limba engleză, răspunzând la diferite întrebări. („How many apples are on the worksheet?”, ”What color is the banana?”, ”How do you feel today?”, What shape is the door/window/table?”).

Ora de limba engleză – practică – se desfășoară astfel:

Pentru tema „Weather report”

This slideshow requires JavaScript.

Materiale folosite:

  • Worksheet = fișă de lucru;
  • Glue = lipici;
  • Cotton-wool = vată;
  • Glitter = sclipici / Pencils = creioane

Desfășurarea orei:

  • Greet your classmates (Copiii se salută între ei, folosind formulele de salut studiate și repetate la fiecare început de oră. Copiii aleg un salut verbal și un gest: Hello, Good afternoon, Hi – Shake hands, Wave, Hi5, Hug, Kiss on cheek);
  • Clap and say the days of the week (Repetăm zilele săptămânii în timp ce batem din palme.)
  • Weather report song (Ascultăm cântecul, apoi traducem cuvintele și-l mai ascultăm încă o dată, încercând să cântăm odată cu casetofonul.)
  • Realizarea fișei de lucru (Fișa de lucru o realizează exclusiv copiii. Doar în cazurile speciale, în care copilul cere ajutorul, profesorul va interveni. Profesorul oferă instrucțiunile în limba engleză iar copiii le aplică odată cu el, repetând în același timp cuvintele rostite de profesor. )
  • Prezentarea fișei de lucru („Hello, My name is… and this is my cloud. My favourite day of the week is…; My favourite kind of weather is…”)
  • Întrebări suplimentare adresate copiilor: How are you today?/How do you feel today?; Did you enjoy the class? Do you like your paper?
  • Say goodbye (Ne luăm rămas bun printr-una din formulele învățate: See you later, alligator! After a while crocodile! Give a hug, ladybug! Take care, polar bear! etc.)

Limba engleză - formule de salut

Țin să mai menționez că există situații când copiii se plictisesc de activitate și încep să se foiască, să vorbească despre altceva, să se gâdile între ei și se întâmplă să le pierd complet atenția. Ce e de făcut în astfel de situații? Un „brain break”; un joc scurt, o poezie cu mișcare sau un cântecel cu mișcare, care să le îndrepte din nou atenția asupra orei de  limba engleză.

Durata unui astfel de curs: 45 de minute

Numărul de copii dintr-o grupă: maxim 10; de preferat 8.

Dacă aveți sugestii, reclamații, întrebări, referitoare la cursul opțional de limba engleză, vă invit să lăsați un comentariu mai jos!

Mulțumesc!
O zi bună din grădina mea!

 

sursa foto: arhivă personală; pinterest.com

Veverița Sprint – episodul 256 – Evadarea

Veverița de care vreau să vă vorbesc astăzi este una foarte ambițioasă și este, de fapt, un veverițoi. Este o ființă mică, delicată, drăgălașă de-ți vine să o iei și să o pupi milimetru cu milimetru. După aspect pare a fi o veveriță siberiană, ce a poposit, din magazin, direct în parcul unde ne petrecem noi diminețile, cu piticii de la grădiniță.

Are o cușcă instalată foarte frumos în jurul unui copac și este foarte iubită de cei mici care, în fiecare zi, o salută și se bucură de giumbușlucurile pe care le face.

Ieri, însă, veverițoiul s-a gândit că nu-i fericit închis sub plasa respectivă și s-a decis să evadeze. Mai ceva ca-n Prison Break, chiar, căci nu ne-am putut da seama pe unde și cum a ieșit. Cert este că ne-am trezit cu veverița în mijlocul parcului, mișunând printre copii. 

„Doamna Alexandra, a scăpat veverița!”

„Doamna Alexandra, uite veverița! E afară!”

„Doamna Alexandra, veverița a plecat din cușcă!”

Se iscase așa o hărmălaie încât nu mai înțelegeam nimic. Copiii țipau la mine să vin să prind veverița; când mă îndreptam în direcția ei, copiii țopăiau în jurul meu și o speriau și săraca schimba traiectoria… era ca o scenă din filmele cu Benny Hill. 

M-am întors la un moment dat spre ei și le-am zis „dacă voi alergați spre ea, se sperie și fuge și nu mai reușesc să o prind. Dați-vă cu un pas în spate!”. Da bine! Cum vedeți voi purici dansând lambada, așa m-au ascultat și ei pe mine. Iar mai făceam doi pași, tiptil, spre veveriță, ei iar veneau și țopăiau în jurul meu țipând „veverița, veverița!” și nebuna iar o lua la sănătoasa, în direcția opusă. Mai lipsea să o zbughească printre ale mele picioare și deja puteam să candidez la postul de bufon al parcului.

Dar la un moment dat, aducându-mi aminte de emisiunile de pe Discovery Channel cu Steve Irwin, m-am lăsat în jos, pe vine și am analizat situația. Veverița s-a oprit și ea și se uita, aproape cu tupeu de cartier, în ochii mei. Mai lipsea să-mi spună „nu există loc suficient pentru amândoi în parcul ăsta!” și îmi dădea șah mat. Mi-am rezemat un genunchi în nisip (căci da, ajunsesem cu fugăreala în groapa cu nisip a copiilor) și am încercat o capturare în stil slow-motion. Eșuată, bineînțeles, întrucât veverița a făcut un triplu salt înapoi cu șurub și răsucire 360°, sub aplauzele copiilor și a fugit spre tobogane.

În mintea mea se ducea o luptă. Îngerașul de pe umărul drept îmi șoptea „las-o în libertate! Se va întoarce ea atunci când îi va fi foame. Nu o mai fugări și speria pe biata veveriță!”; dar drăcușorul de pe umărul stâng era un pic mai convingător, urlându-mi în timpan ca un comentator sportiv: „E abia minutul 2 și veverița conduce detașat cu 3-0. Blonda nu mai are nicio șansă de izbândă. A făcut-o de râs o veveriță, stimați telespectatori! Incredibil așa ceva!”.

Am alergat în ziua aia cât n-am alergat în ultimul an. Când eu ajungeam la tobogan, veverița era deja la trambulină. Când reușeam să ajung și eu la trambulină, veverița era sub leagăne.

La un moment dat, însă, am crezut că o pierdem definitiv, întrucât se îndreptase spre gard, care nu era tocmai construit pentru a preveni o evadare a veverițelor. Mai pe scurt, putea să iasă prin gardul acela și în două picioare, dând din coadă în ritm de hip-hop și arătându-ne degetul mijlociu. Dar n-a ieșit, ci s-a întors lângă cușca ei, moment în care zeii și astrele au ținut cu mine și am reușit să o prind.

Inițial, am prins-o bine. Adică nu reușea să mă muște sau să se zbată. Apoi, însă, copiii s-au prins că eu țin veverița în mână și m-au înconjurat. Atunci s-a terminat toată șmecheria. Veverița mi-a alunecat din mână și când am pus mâna pe ea a doua oară, a început să se zbată și să muște în toate direcțiile, capsându-mi ambele mâini în vreo 5 locuri.

De ce am stat să mă muște, vă întrebați?

Pentru că așteptam ca a mea colegă să deschidă ușa la cușcă, să o pot băga înapoi. Dar ei îi era frică de veveriță și îi tremurau mâinile, ceea ce făcea procesul deschiderii aproape imposibil. La primele 4 mușcături am rezistat, sperând și rugându-mă la toți sfinții din calendar, ca fata să reușească să dezlege sârma de la ușa cuștii mai repede. Dar sârma și emoțiile nu fac o combinație bună, iar mușcătura numărul 5 a fost atât de bine plasată, încât i-am dat drumul veveriței și mi-am băgat picioarele în ea de viață. 

Durerea încă nu o simțeam dar mâinile îmi erau pline de sânge. Țâșnea AB4 din mine ca la fântâna arteziană și eu nu reușeam să-l opresc cu șervețelele, așa că am fugit spre cabinetul medical. Pentru că nu puteam să lăsăm copiii singuri în parc și să mergem amândouă la cabinet, să mă dezinfecteze și panseze, colega mea a rămas în parc iar eu am făcut tot posibilul să nu mânjesc toate ușile, până reușeam să opresc sângerarea.

O să ziceți: da bine, mă, te plângi de parcă te-a mușcat un rechin care a mâncat ștevie în ultimii 5 ani și acum a dat de carne! Nu mă supăr, spuneți ce vreți! Vă doresc o singură mușcătură pe buricul degetului mare și vă veți convinge singurei de ce dinți șlefuiți au aceste mici ființe inocente.

Veverița Sprint

Deznodământul care este?

Eu n-am putut să dorm ca lumea azi-noapte, gândindu-mă la săraca veveriță care sigur a ajuns desertul unui câine vagabond, sau a fost făcută poster pe asfalt, de roțile unui bolid.

Iar mafioata de ea s-a întors aseară la ea în cușcă, bine merci, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

Ptiu, creatură perfidă!

P.S: Copiii au botezat-o „Veve”, eu m-am decis să-i spun „Sprint” de azi înainte. Voi ce nume i-ați da? 

 

sursa foto: arhiva personală

Gânduri la sfârșit de an școlar

Un alt an școlar s-a terminat și, deși sunt fericită că se apropie concediul (chiar dacă are pași de melc ardelean), mă încearcă și un soi de tristețe, pe alocuri. Și asta pentru că mi-au plecat din grupă, micii îngerași pe care i-am răsfățat timp de 3 ani, care au crescut sub ochii mei și s-au transformat în viitori școlari premianți.

12071333_10205291962523457_787635775_n

Da, chiar o să-mi fie dor de ei; de toți! Da, chiar și de cei mai energici, pe care îi fugăream prin clasă, ca să încerc să-i îndrum spre un material din dulap și, eventual, spre o masă sau un covoraș. O să-mi fie dor de micile lor năzbâtii și giumbușlucuri. O să-mi fie dor de chicotelile de pe hol, unde se strecurau din 5 în 5 minute, ca să-și verifice jucăriile de pe dulap; de veștile pe care ni le aduceau, zilnic, de acasă; de felul în care îi ocroteau pe cei nou-veniți și le prezentau materialele de pe rafturi, intrând în pielea educatoarei.

O să-mi fie dor să le fiu „mami 2”, să îi îmbrățișez, să le șterg lacrimile de pe obraz și să le readuc zâmbetul pe buze. O să-mi fie dor să mă înfrupt din energia lor și să le admir inocența.

La serbare chiar mi s-au umezit ochii, când i-am văzut cu robă și tocă și diplome în mână. Micii absolvenți erau atât de drăgălași încât glandele mele lacrimale au cedat nervos și au fabricat apă pentru șoricei.

Dar sunt conștientă că vor veni alte suflete în miniatură, pe care le voi îndrăgi la fel de mult și cărora le voi oferi îmbrățișări la fel de călduroase. Așa că nostalgia mi-o las undeva pe fundal, în acest sfârșit de an școlar și mă concentrez pe ceea ce va urma.

Pentru viitorul an școlar mi-am propus să fiu și mai răbdătoare; să nu mai intervin chiar în orice conflict minor și să-i las pe cei mici să-și rezolve divergențele, atâta timp cât nu se ajunge la violență (mai ales că sunt rare cazurile când apelează la ciupit, împins, lovit); să le ofer ajutorul atunci când chiar nu se descurcă la o anumită activitate și nu imediat cum mi se pare mie că au nevoie de ajutor; mai pe scurt, cum spunea o asistentă Montessori din Ohio: „să fiu un fel de plantă în sala de clasă!”. Să supraveghez, să îndrum, să ofer ajutor la cerere, dar să-i las pe ei să se desfășoare în mediul lor și să nu îmi mai bag coada de adult atotcunoscător în activitățile și dialogurile lor.

Și-n afară de asta, o să fac tot posibilul să dezvolt o relație mai apropiată cu părinții. 

În urma chestionarelor pe care le-am împărțit, pentru a primi un feedback referitor la cursul meu opțional de limba engleză, am descoperit că majoritatea părinților și-ar dori să participe la lecții deschise, alături de piticoții lor.

Anul acesta n-am organizat. În mare parte pentru că sunt o persoană emotivă și e posibil să-mi tremure genunchii, vocea și mâna pe mouse, în clipa în care voi avea atâția ochi de adulți pe mine. Cu cei mici mă simt în largul meu, de parcă aș fi și eu una de-a lor; dar când vine vorba să-mi prezint ora unui adult, parcă mi se pune un nod în gât.

Dar voi trece și peste asta și voi lua totul ca pe o nouă provocare pe care trebuie să o duc la bun sfârșit.

Și ca să-nchei într-un ton la fel de pozitiv, las  deoparte modestia  aici câteva dintre răspunsurile la chestionare, care m-au emoționat foarte tare și mi-au dat (deja) energia și ambiția, necesare pentru un viitor an școlar de succes:

  • Cum apreciați atitudinea profesorului față de copii?

„Apropierea față de copii s-a văzut în reacțiile pe care le au copiii vizavi de prof. Alexandra, dar și mai mult a contat faptul că fetița mea o vedea ca parte din familia ei.”

„Daria îmi spune că îi place de Alexandra. Se vede că are răbdare cu copiii și îi place să se joace cu ei, se coboară la nivelul lor și este inventivă în muncă. ”

„Din povestirile copilului. Dna Alexandra e f bună cu mine, îmi place dna. ”

„Este un om dedicat profesiei sale, iar lucrul acesta se vede în atitudinea copilului meu față de doamna Alex. ”

„Sorina o iubește pe domnișoara Alexandra. ”

„Mai dorea să meargă și azi la curs… Cu entuziasm vorbea acasă de felicitarea pentru mămici…Mereu întreabă când mai are cursul opțional de engleză.”

Sfârșit de an școlar - grupa inimioarelor

sursa foto: arhivă personală

%d bloggers like this: