Micile detalii care fac diferența

E o senzație atât de ciudată când trebuie să-ți iei rămas bun de la o persoană dragă. Chiar dacă ai mai făcut-o înainte, chiar dacă știi deja cum e să ți se înmoaie genunchii, să-ți tremure vocea și să simți pământul cum îți fuge de sub picioare, tot nu poți fi suficient de pregătit, atunci când trebuie să spui „Pa pa! Ai grijă de tine! Ne vedem peste 3 luni.”

Dacă tura trecută am plecat în necunoștință de cauză, tura asta știam foarte bine la ce mă înham și cam cât de greu va fi. Poate că și acesta este unul din motivele pentru care momentele de la aeroport mi-au părut ca un pumnal înfipt în suflet. Nu am mai fost în stare să spun nimic, nu mai voiam să prelungesc agonia, voiam doar să plec, să ajung în India, să se termine cursul și să mă întorc înapoi.

 Așa că m-am rotit pe călcâie și am plecat. Dar pe măsură ce înaintam, simțeam podeaua ca pe o bandă de alergare, care mă trage înapoi în brațele celui pe care tocmai l-am lăsat în urmă. Și continuam să merg…

Am trecut prin controlul de securitate și nici nu am tresărit când un domn de acolo m-a rugat să mă opresc și să deschid bagajul. L-am deschis, iar el a început să scotocească. Într-un final, a scos o sticlă de Dove și mi-a spus: „Nu aveți voie cu asta!”, după care a aruncat-o la gunoi. Am ridicat din umeri, am zâmbit și am mers mai departe.

Gândul îmi era tot în urmă…

Am prezentat pașaportul, am străbătut toate culoarele și am ajuns la o cafenea. Am comandat un corn, o cafea și două ape și am plătit cât pentru zece din fiecare. Nu mai conta nici asta… conta că urmează să mă urc într-un avion, să străbat mii de kilometri și să mă opresc pe alt continent, departe de toți oamenii dragi, de familie, de prieteni, departe de tot ce-mi este cunoscut și frumos.

Nu caut să-mi plâng de milă, nu asta e ideea. Vreau doar să subliniez cât de proști suntem uneori, căci nu apreciem clipele pe care le petrecem alături de cei dragi. Și cât de importante ni se par atunci când nu mai avem parte de ele!

Atunci când vine seara și nu mai primești îmbrățișarea și sărutul cu care erai obișnuită, îți dai seama cât de mult contau. Atunci când vrei să-ți pui capul pe umărul celei care ți-a dat viață și nu ai cum, conștientizezi cât conta doar sentimentul că poți oricând să faci asta. Chiar și atunci când sună alarma dimineața și nu mai auzi torsul motanului care te întâmpina la începutul fiecărei zile, realizezi cam cât îți lipsesc toate acele lucruri mărunte care fac diferența.

Poate ar fi totul prea frumos dacă am înțelege toate aceste lucruri și le-am percepe la adevărata lor valoare, atunci când avem parte de ele. Dar suntem atât de orbiți uneori, încât ne concentrăm atenția doar pe ceea ce nu funcționează, pe ceea ce trebuie reparat, schimbat, îndepărtat și nu pe ceea ce ne luminează viața.

Doar niște gânduri de aici, de la 5000 km depărtare…

Sursa foto: tinybuddha.com

1 thought on “Micile detalii care fac diferența”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: