Linia de sosire – final de cursuri în Hyderabad, India

Ieri a fost ultima zi de curs. Și pentru că toată această perioadă a fost încărcată de un amalgam de sentimente și emoții, m-am gândit să împărtășesc cu voi o parte din ele.

Chiar stăteam și râdeam cu colegii mei de casă aseară, căci toată lumea, când intră pe paginile noastre de Facebook, vede numai zâmbete, veselie, distracție, voie bună, toată lumea radiază de energie, de zici că suntem în vacanță aici, în India, și nu la un curs care ne solicită 99% din timp și atenție. De fapt, lucrurile nu stau tocmai așa. Ne și relaxăm, ne și distrăm, căci nu ar fi normal să stăm concentrați și serioși tot timpul. Și, oricum, nu asta e ideea într-o comunitate Montessori.

Numai că în marea majoritate a timpului suntem ca niște roboței, cu post-it-uri lipite și pe frunte și veșnic cu câte un marker evidențiator în mână, gata să subliniem orice idee strălucită ne apare în fața ochilor.

Până ieri chiar parcă am fost băgați în priză: dacă nu era o temă de predat, era un album, dacă nu era un album, era o temă și tot așa. Ba eram în fața laptopului, tastând idei și rezolvând cerințe, ba eram la imprimantă, încercând să imprimăm și reimprimăm cursurile în așa fel încât să încapă într-un biblioraft, fără să le îndesăm cu picioarele, ba eram călare pe vreo masă, numerotând cu pixul paginile albumelor Montessori.

P.S: 7 albume >  aprox. 4000 de pagini. Faci scurtă la mână, nu alta!

Iar dacă mai primeai comentarii de la vreun cititor că trebuie să refaci vreo temă sau să corectezi câte ceva la album și să-l mai predai o dată, te apuca nebuneala. Căci lucrurile se desfășurau în felul următor:

În fiecare săptămână, marțea, fiecare dintre noi trebuia să predea pe un stick usb, o temă legată de toate cursurile din săptămâna anterioară (undeva la vreo 50 de pagini pe săptămână). Kathy, soția lui Greg, avea grijă să adune toate temele și să le trimită, mai departe, unor cititori – profesori Montessori, din India – care ne lecturau temele și ne trimiteau înapoi un soi de fișă de “evaluare” a temei, cu comentariile aferente. Dacă totul era în regulă, pe fișa ta erau bifate toate subcapitolele temei și, eventual, aveai comentarii pozitive. Dacă ceva nu era cum trebuie, cititorii te puneau să refaci anumite părți din temă și să o retrimiți cât mai curând posibil.

Iar tema consta în rezumatul prezentărilor, rezumatul capitolelor, notițe personale și ilustrații ale prezentărilor. Eu sunt foarte mulțumită căci, pe lângă multe altele, de când sunt aici, am învățat și cum să fac ilustrațiile materialelor și prezentărilor pe calculator – ceea ce la începutul cursului mi se părea aproape imposibil!

Cam același procedeu era și cu albumele. Îți pregăteai frumușel albumul, îl lăsai la școală, un grup de cititori venea și verifica toate albumele din ziua respectivă, iar la finalul zilei, te duceai și vedeai dacă a fost aprobat. Dacă era aprobat, îl luai acasă și țopăiai de bucurie pe drum. Dacă ceva nu era în regulă, trebuia să-l iei cu tine acasă, să modifici ce nu era bine și să-l aduci înapoi pentru o nouă verificare, cât mai repede.

Eu, una, sunt foarte mândră de mine, căci nu am fost nevoită nici măcar o dată să refac vreo temă sau să modific ceva la vreun album. Toate comentariile au fost pozitive și încurajatoare. Chiar mi-au dat forță și curaj să merg mai departe și să ajung până aici. Da, știu, laudă-mă gură, că ți-oi da friptură! Dar dacă nu eu, atunci cine? Toți colegii zic că sunt norocoasă, nu zice nimeni că am muncit de mi-au ieșit ochii! 😊)

Ideea pe care vreau să o subliniez e că nu este un curs ușor! Este un curs minunat, este foarte interesant, îți deschide ochii și te face să vezi anumite legături din această lume, pe care nu le-ai fi descoperit altfel. Te face să îți dorești să privești doar partea pozitivă a lucrurilor, să contribui la ea și să-i încurajezi și pe alții să o facă!

Dar nu este ușor deloc! Cine trăiește cu impresia asta, habar n-are cât se înșală. E nevoie de muncă, de implicare, de voință și ambiție. Și chiar și atunci când simți că nu mai poți, că e prea mult, că e prea greu, că timpul e prea scurt și totul e din pripă și simți că nu mai faci față, trebuie să faci un duș rece, să-ți dai două palme și să mergi mai departe. Și, da, uneori e nevoie să pui tot deoparte: cursuri, notițe, caiete, pixuri, dosare; să-ți iei laptopul în pat, să intri pe Netflix și să râzi cu lacrimi la o comedie sau să plângi cu nasu-n pernă la o dramă siropoasă.

Iar ieri, când Greg a spus: ”Și acesta a fost ultimul nostru curs.”, un val de emoție ne-a izbit pe toți. Lacrimi ne-au curs pe obraji și un soi de nod ni s-a pus în gât. Pentru că toți am făcut eforturi ca să ajungem aici și să facem față tuturor provocărilor și toți ne-am dedicat 100% acestui curs! Și acum se apropie de final.

Mai avem 3 examene scrise săptămâna viitoare și o zi de examinare practică (6 sesiuni de câte 30 de minute fiecare, într-o singură zi) și aventura din Hyderabad, India se încheie.

Ce urmează acum? Mai multă cafea, mai puțin somn. Multe dușuri reci, stat între patru pereți, sub aerul condiționat, mâncat fructe și băut multă apă și, bineînțeles, stat cu nasul în cursuri până ajungem să le visăm.

Țineți-mi pumnii pe 13, 15,16 mai pentru examenele scrie și 31 mai pentru cele orale!

2 thoughts on “Linia de sosire – final de cursuri în Hyderabad, India”

    • Sper din tot sufletul să fie bine și să nu mă copleșească emoțiile. 😀 Mulțumesc! Pupici

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: