Examene, emoții și eliberare – Aventura Montessori în India

Nu știu alții cum au reacționat, dar eu, după ce am terminat examenele am fost pentru câteva ore bune în stare de șoc. Obișnuită fiind să ajung la cazare, să mă odihnesc o oră, două, apoi să îmi iau albumele în brațe, după ce am terminat cu ultimul examen, nu prea mai știam ce să fac cu viața mea. Fusesem scoasă, prea brusc, din priză și mă simțeam de-a dreptul derutată.

Dar starea de șoc n-a durat mult! Odată ce am realizat că am tot timpul din lume să mă relaxez, să (încerc să) dorm, să ascult muzică, să citesc, să mă uit la filme și seriale, să ies să mă plimb și să râd cu colegii mei până mă dor fălcile, mi-am revenit la normal. Era de parcă o piatră mi se luase de pe suflet! Trecusem cu bine de o etapă esențială în drumul meu spre a deveni un bun ghid Montessori și părea ireal.

Am ezitat să scriu ceva despre examene până acum, căci nu voiam să-mi supăr norocul și să mă lase baltă în ultima secundă. De fapt, nici nu știu dacă se poate numi noroc. Eu chiar cred că, dacă îți dorești foarte mult un lucru și îți concentrezi atenția spre a-l dobândi, dorința ți se îndeplinește! Cam așa ar funcționa legea atracției universale – ”Your wish is my command!” (The Secret)

Am avut 2 sesiuni de examene – una cu lucrări scrise și una cu probe practice a.k.a prezentări Montessori.

Examenele scrise au durat 3 zile. În prima zi am primit 7 întrebări de teorie, dintre care ne-am ales 4. Pentru fiecare întrebare era necesar să argumentezi răspunsul în minimum 2 pagini A4. Am ieșit din sală după primul examen fără să-mi mai simt mâna dreaptă. Și la cât am stat de încordată pe scaunul acela, încercând să scriu cât mai mult și cât mai repede, a doua zi am avut febră musculară în tot corpul.

A doua zi am primit câte 2 întrebări pentru primele 3 arii: Limbaj, Matematică și Geometrie – și am ales câte o întrebare pentru fiecare; iar în a treia zi, am urmat același procedeu pentru celelalte arii: Biologie, Geografie și Istorie.

Emoțiile și-au făcut simțită prezența destul de accentuat cu o săptămână înainte să înceapă prima sesiune. Luam câte un album, îl citeam cap coadă și încercam să fac cât mai multe legături și să înțeleg cu adevărat ideile prezentate acolo, nu doar să le memorez. Nu de alta, dar la mine treaba asta cu învățatul pe de rost, nu e productivă deloc! Pot să o fac, pot să memorez și să reproduc teoria silabă cu silabă, dar într-o săptămână am uitat tot!

De aceea, luam câte un pix și-o foaie de hârtie, puneam niște muzică relaxantă în căști și încercam în fiecare seară să fac câte o schemă, un rezumat din ceea ce citisem, folosind propriile mele cuvinte și propria mea înțelegere. Și pentru mine, metoda asta a funcționat de minune!

Și pentru că vă povesteam de acel așa-zis ”noroc”, să vă explic! Ca orice om, aveam anumite lucruri pe care le înțelesesem 100% și puteam să scriu despre ele zeci de pagini și mai erau și altele pe care nu le stăpâneam la fel de bine – reușeam să le explic, să ofer exemple dar nu o făceam cu același entuziasm. Și în fiecare seară, mă gândeam cât de fain ar fi să întorc foaia cu subiectele și să le văd acolo pe cele preferate de mine. Și așa a fost! La Biologie mi-am dorit să vorbesc despre tot ce ține de plante, despre nevoile lor, părțile și funcția lor și cum prezentăm toate legăturile acestea copiilor – asta am găsit la unul din subiecte! La Istorie am vrut să vorbesc despre liniile cronologice și despre cum e prezentată evoluția omului, în strânsă legătură cu nevoile sale fundamentale – asta am primit! La Geografie mi-am dorit prima mare poveste, Povestea Apariției Universului – asta am primit! La matematică eram încântată maxim de prezentarea extragerii rădăcinii cubice și nu-mi venea să cred cât de simplu și interesant e conceptul. Și oare ce era la unul din subiectele de la matematică? La limbaj, voiam să vorbesc despre legătura dintre analiza sintactică a propozițiilor și tehnicile de scriere creativă – am avut și această oportunitate! Iar la Geometrie, îmi plăcea la nebunie prezentarea conceptelor: congruent, similar, echivalent – mai ales pentru că o făcusem de câteva ori cu copiii de la mine din clasă. Și asta a fost una dintre opțiuni!

Ceea ce m-a uimit a fost că, în timp ce scriam, îmi veneau idei, exemple noi și făceam conexiuni la care nu mă gândisem înainte. Greg ne povestise despre cum se întâmplă de multe ori ca în timpul examenului să realizezi că știi mai multe decât credeai că știi, dar nu prea îmi venea să cred. Păi, cum să nu știu ce știu? Însă, după aceste examene am descoperit că se poate să nu știi că știi ceva, oricât de prostesc ar suna!

Pentru proba practică – examenul oral – am avut și mai mari emoții. Acesta s-a desfășurat pe parcursul a 4 ore, cu o comisie formată din 6 profesori, în felul următor: fiecare dintre noi trăgea, pentru fiecare arie (Matematică, Geometrie, Biologie, Geografie, Istorie, Limbaj) câte un bilețel cu prezentarea pe care trebuia să o susțină în fața examinatorului. Apoi, eram duși într-o sală de așteptare cu cele 6 bilețele, unde puteam timp de 10 minute să notăm câteva idei principale pe o foaie. După cele 10 minute, luam primele 2 bilețele și intram în sala de examen. Ne așezam la una din mese, în fața unui profesor din comisie și începeam prezentarea, care dura cam 10 minute. Apoi, urma o sesiune de 20 de minute de întrebări. Iar întrebările puteau fi din capitolul din care făcea parte prezentarea, din alte capitole, din tot albumul, din alte arii sau din teorie. După ce treceau 30 de minute, cineva suna din clopoțel și trebuia să te ridici, să te muți la masa următoare și să începi altă prezentare, cu alt profesor din comisie, care îți punea și el întrebări, la final.

După 2 prezentări, aveam o pauză de 10 minute apoi începea următoarea rundă și tot așa până se terminau toate cele 6 bilețele și treceam pe la fiecare examinator.

O să râdeți dar și aici am avut ”noroc”. Am extras exact prezentările pe care mi le doream și pe care le exersasem cu cel mai mare entuziasm cu câteva zile înainte. Una din ele a fost ”Linia neagră a timpului” (The Black Strip), la care am fost examinată de Jean Miller – una din veteranele sistemului Montessori – care a fost examinată, la rândul ei, de Mario Montessori, băiatul Mariei Montessori. A fost o onoare pentru mine să fac acea prezentare sub privirea ei iar discuția pe care am avut-o după, mi-a alimentat ambiția și dorința de a implementa acest sistem Montessori exact așa cum a fost gândit. Mi-au dat lacrimile atunci când m-a privit în ochi și mi-a spus că își dorește să ținem legătura, că îi place entuziasmul meu și că ar trebui să mă gândesc la posibilitatea de a deveni Trainer Montessori, în câțiva ani.

Am ieșit țopăind din clasă și m-am îndreptat spre sala de așteptare cu un zâmbet până la urechi. Eram aproape să izbucnesc în plâns dar știam că mai aveam încă 4 prezentări de făcut, așa că trebuia să-mi păstrez explozia de sentimente pentru final.

Nu îmi amintesc să mai fi dat vreodată un examen la care să fi avut aceste trăiri – să văd în comisia de examinare doar oameni cu zâmbetul pe buze, care vor să afle care e concepția ta despre ceea ce ți-a fost arătat la curs, ce ai înțeles și ce legături ai reușit să faci. Și, pe lângă faptul că îți puneau întrebări, îți ofereau șansa să le adresezi și tu întrebări.

Astfel, Jean Miller mi-a confirmat faptul că ce-i mult strică! Cu cât faci mai multe materiale și umpli clasa cu ele, cu atât îi îngrădești copilului posibilitatea de a descoperi și a face singur. ”Only what is necessary and sufficient!” Iar Laura Roark, o altă femeie minunată care lucrează de zeci de ani în domeniu, m-a încurajat și mi-a spus că este esențial ca, orice ai face în clasă cu copiii, să ai întotdeauna în vedere planul educației cosmice. Dacă tu vezi clar legăturile și faci totul cu entuziasm și pasiune, nu are cum să nu funcționeze!

Toți profesorii din comisie m-au încurajat și, sincer, asta chiar m-a ajutat foarte mult. Pentru că nu de puține ori, toată această pasiune pe care o am pentru sistemul Montessori a fost privită cu o sprânceană ridicată și cu un strop de ironie pe alocuri. Mi s-a zis că visez frumos, că poate nu știu destule, că la noi nu va funcționa niciodată, că în teorie sună bine, dar în practică e cu totul altceva. Și, de ce să mint, uneori vorbele acestea mă afectează! Uneori, chiar se umple paharul și îmi vine să le spun vreo două.

Dar o altă lecție pe care am învățat-o aici în India este că, e mult mai eficient și sănătos să ignori ce-i negativ, să îți vezi de drumul și parcela ta, să-ți faci treaba așa cum știi tu mai bine și să vezi pe propria piele ce merge și ce nu! Încă lucrez la asta, căci nu-mi iese de fiecare dată. Am scutul cam găurit!

Oricum, ca să închei acest articol lung într-un ton pozitiv, sunt extrem de recunoscătoare pentru experiența aceasta și sunt convinsă că acesta e doar începutul unei călătorii minunate! Știu că mai am multe de învățat și de experimentat! Știu că uneori îmi va fi greu și că vor fi clipe când voi dori să fug pe câmpie, dar de asemenea sunt convinsă că voi depăși orice obstacol. Dacă am reușit să fac față la 6 luni de India, nimic nu îmi mai pare imposibil acum!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: