Category Archives: Trandafiri pitici

Clasa Prieteniei la început de drum

Nu-mi vine să cred că deja au trecut 3 săptămâni de când a început școala, de când am pășit cu micuții din Clasa Prieteniei pe un nou drum, unul încărcat de emoție, entuziasm și curiozitate, atât pentru ei cât și pentru mine.

Din primele zile am încercat să pun în aplicare cât mai multe dintre sfaturile pe care le-am primit la curs. Și poate că unii dintre voi vor spune că e prea devreme să fac vreo constatare, dar din punctul meu de vedere, fiecare pas pe care l-am urmat a avut efectul dorit.

This slideshow requires JavaScript.

Un lucru pe care l-am observat și despre care am vorbit în textul publicat anterior este că micuții nu fug de responsabilități. De la bun început am stabilit cu toții că este foarte important să avem grijă de mediul în care lucrăm, că ne place tuturor să pășim la prima oră în clasă și să vedem că este totul ordonat și curat. Și am încercat să dăm o notă distractivă activităților de îngrijire a clasei, nu să le privim ca pe o povară zilnică.

Astfel, eu și colega mea am făcut niște bilețele cu responsabilitățile zilei și le-am pus într-o cutiuță, iar copiii, când intră în clasă, extrag câte un bilețel și află care este sarcina lor în ziua respectivă. Și funcționează! În fiecare dimineață țopăie prin clasă întrebându-ne dacă pot extrage bilețelul, căci sunt curioși ce le va pica de data asta. Iar la finalul zilei, când avem activitatea de îngrijire a mediului, toți se transformă în niște albinuțe hărnicuțe și se apucă de treabă. Unul udă florile, altul aranjează scaunele la mese; unul aranjează cărțile în bibliotecă, altul aranjează materialele în dulapul de matematică; unul strânge covorașele și le așază la locul lor, altul are grijă de dulapul de biologie. Și tot așa. Iar dacă te oprești o clipă să-i privești, nu vezi pe chipul lor chin, supărare, oftică… vezi un zâmbet până la urechi și un strop de mândrie. Observi că într-adevăr fac asta cu plăcere, căci se simt implicați și nu mai văd clasa doar ca pe o sală în care trebuie să stea 7 ore pe zi și să învețe adunări și scăderi, ci ca pe o a doua casă.

Un alt lucru pe care l-am pus în aplicare și văd că dă roade este îmbinarea activităților mai intense cu cele relaxante. Atât eu, cât și colega mea Simona ne-am propus să îi încurajăm să facă abstracție de numărul de activități zilnice și să punem accentul pe calitate, nu pe cantitate. Dacă în anii precedenți, micuții erau încurajați să facă un număr minim de activități la matematică și limbaj și apoi să se concentreze pe alte domenii, anul acesta vrem să adoptăm o altă strategie, pe care am descoperit-o la curs.

Vom încerca să le îndreptăm atenția spre toate domeniile, în fiecare zi și să îi lăsăm să descopere singuri conexiunea care există între ele. Căci toate materialele Montessori și toate prezentările sunt în strânsă legătură, au continuitate și fac parte dintr-un „tot”. Așa cum ni s-a spus nouă la curs: fiecare ființă, fiecare obiect, fiecare fărâmă din această lume are un rol bine definit, are o poveste în spate și ne ajută să completăm un puzzle. Și cu fiecare piesă pe care o adăugăm la acest puzzle, pășim în direcția unei noi descoperiri, unor noi informații.

De aceea, micuții vor fi încurajați să își concentreze atenția pe domeniile pe care și le aleg pentru explorare în fiecare zi și vor putea, după fiecare activitate mai intensă, să își aleagă o activitate dintr-un domeniu pe care ei îl consideră mai relaxant. Iar ceea ce m-a uimit pe mine a fost că nu toți consideră relaxant doar să modeleze cu plastilină, să deseneze sau să picteze. Unii dintre ei se relaxează făcând o activitate la geometrie, alții la biologie și alții la geografie.

Și nu în ultimul rând, nu vrem să ne axăm doar pe cunoștințe, ci și pe a-i ajuta să se dezvolte din toate punctele de vedere cât mai armonios și natural. Fiecare micuț este unic, fiecare are propriul ritm și propriile interese iar noi vom face tot posibilul să-i încurajăm în direcția în care ei aleg să se îndrepte. Îi vom ghida și îi vom sprijini, dar cel mai important, îi vom ajuta să se ajute singuri, să devină independenți și să-și construiască propriul drum.

A vrea o alternativă = a încerca o alternativă – Metoda Montessori

abouthershey

De când m-am întors de la curs, din India, am avut ocazia să vorbesc cu multe persoane despre ceea ce am învățat acolo, despre ce m-a surprins și m-a făcut să privesc altfel tot ceea ce înseamnă „metoda Montessori”.

Și bineînțeles că am avut parte de tot soiul de reacții. Unii erau curioși, cereau din ce în ce mai multe detalii și voiau să înțeleagă de ce am îmbrățișat metoda aceasta și cu ce e ea mai specială decât stilul tradițional; „că doar toți am stat în bănci 5 ore pe zi și am tocit manualele și nu a ajuns niciunul din noi boschetar.” Alții erau indiferenți și-mi urau succes pe mai departe. Altora le surâdea ideea de a-și înscrie copilul la o astfel de școală. Iar alții strâmbau din nas înainte să apuc să termin prima frază.

Uneori am insistat pe subiect și am încercat să îmi argumentez punctul de vedere, alteori am renunțat pentru că realizam că oricâte argumente aș aduce, nu ar folosi la absolut nimic. Uneori e mai bine să zâmbești și să dai din cap, decât să te lupți cu morile de vânt.

Dar mi-am adus aminte că am blog și că el îmi permite să-mi termin ideea și nu mă întrerupe cu săgeți de negativism.

Primul punct pe care vreau să-l abordez este următorul: toată lumea se plânge de sistemul de rahat, de examene, de manuale, de teme și ghiozdane mult prea grele. Da, haideți să recunoaștem! Toți dăm din cap aprobator și ne batem cu palma pe genunchi, exclamând ”Da, mă, așa e!” când mai apare câte unu la televizor, revoltat de ceea ce se întâmplă cu educația copiilor. Dar tot noi, aceeași turmă, ridicăm câte o sprânceană și punem o mână în șold, exclamând „N-are cum, mă, să meargă așa!”, atunci când apare un altul care propune o alternativă!

Ne-am obișnuit să-l luăm pe ”nu” în brațe. Vrem o schimbare, ne-am săturat de aceleași metode învechite, de același sistem defect, dar când ne iese în cale o posibilă soluție, primele cuvinte pe care le rostim sunt ”Da, dar…”.

”Da, dar…”. Da, dar ce? Ai găsit tu partea negativă imediat. Ai citit tu în stele ca dacă încerci asta, eșecul e garantat! Ți s-a arătat Sfântul Duh în vis aseară și ți-a zis că n-are sens să te mai chinui! Mai bine mergi ca până acum, că cine ești tu să încerci să schimbi ceva? Un fir de iarbă pe o câmpie întinsă…

Și încercatul acesta… și aici e o problemă! Că una e să încerci o lună, două și alta e să perseverezi. Că apar obstacole pe drum, asta-i viața! Nu există drum fără obstacole. Important e să găsești soluții, nu să cauți vinovatul, să-l arăți cu degetul.

chorelist

Și un alt punct pe care îmi doresc de mult să-l ating, dar poate că n-am avut până acum elanul necesar este acesta: de ce atunci când încercăm să ne abatem puțin de la a îndopa copiii cu informații din zeci de domenii și vrem să îi integrăm în societate, să îmbinăm materiile predate cu lecții de viață, unora li se pare că vrem să umilim copiii?

E umilitor să înveți să ai grijă de mediul în care trăiești zi de zi? E umilitor să fii ordonat, să strângi după tine? E mai bine să crească neștiind cum se așază tacâmurile, cum se îngrijește o floare, cum se întrețin obiectele pe care le mânuiește zi de zi iar când devine adult să se lovească de toate și să fie neîndemânatic?

Să ne imaginăm un pic:

Lăsăm copilul să se concentreze pe ceea ce e cu adevărat important: tabla înmulțirii, timpurile verbale, etimologia cuvintelor și anii de domnie ai lui Basarab I. Nu mai încercăm să îl învățăm că trebuie să-și spele fructul înainte să-l mănânce, îl spălăm noi, că doar nu ne cade mâna; nu-i mai arătăm cum să îl taie, că dacă își taie degetul? Tăiem noi, că doar nu ne cade mâna; nu-i mai arătăm ca dacă și-a ascuțit creionul și au căzut resturi sub masă, acestea trebuie măturate. Mătură femeia de serviciu, că doar de asta e plătită. Nu-i mai arătăm cum să pună la loc obiectele pe care le folosește. Le strângem noi, că avem două mâini și palmele mai mari, apucăm mai multe deodată și se termină imediat curățenia.

Și copilul crește … devine adolescent. Și atunci, brusc, părinții încep să se plângă: „vai, ce dezordonat este copilul meu! Își lasă toate aruncate prin cameră, mănâncă chipsuri și-și lasă ambalajele peste tot, mușcă din măr și-l lasă pe birou, sunt straturi de praf la el pe raft și el nu vrea să ridice un deget în privința asta!”. Păi, să ne înțelegem un pic! Părerea mea este că el dintotdeauna a fost așa. Numai că până acum a fost mic și drăgălaș și mamei îi era mai mare dragul să strângă după el, pentru că a fost harnic și a stat cuminte în camera lui și s-a jucat.

Dezordinea nu vine odată cu adolescența. Numai că nouă ni se pare că dacă a crescut, automat trebuie să știe să facă ordine la el în cameră.

Și să mergem un pic mai departe: adolescentul se transformă în adult și se mută la casa lui. Și dă față-n față cu mașina de spălat, cu aragazul, cu frigiderul care e pe ducă pentru că nu a fost dezghețat la timp, cu becul care s-a ars și trebuie schimbat, cu gunoiul care nu se duce singur și emană mirosuri care ajung prin toată casa, oricât de bine ai închide ușile. Și atunci sună telefonul mamei: ”Mamăăăăă, uite ce mi se întâmplă! Ce fac?”.

Și acum să derulăm înapoi: nu mai bine facem pași mici, încă din fragedă pruncie? Nu e mai bine să împăturim un șervețel, să ștergem un praf, să aruncăm la coșul de gunoi, să fim responsabili cu alte cuvinte, de mici?

Nu vă imaginați că în sistemul Montessori copiii vin la prima oră și se apucă de frecat podele, de călcat fețe de masă și nu dobândesc nici un fel de cunoștință. Dar în sistemul Montessori, considerăm că e importantă și o lecție de viață pe zi, pe lângă toate domeniile pe care dorim să le abordăm. Și, apropo, aceasta lecție nu durează mai mult de 10-15 minute.

Și sunt 10-15 minute pe zi, care pot face diferența peste ani între „Hai, mai lasă-mă cu ordinea și curățenia ta, că am treabă pe Snapchat!” și „Mamă, vrei să așezăm masa împreună?”.

Sunt multe lucruri despre stilul Montessori despre care vreau să scriu. Dar aștept începerea noului an școlar, aștept să treacă o perioadă în care o să fac tot posibilul să pun în aplicare tot ceea ce am învățat în India și o să mă întorc și la scris.

O să las faptele să se transforme în exemple personale, pe care să le aștern lângă ideile ce-mi stau deja bine înrădăcinate în minte.

Un an școlar minunat le urez tuturor micuților și îmi doresc ca fiecare copil să-și atingă potențialul, să-și urmeze interesul și pasiunea și să devină un om în adevăratul sens al cuvântului!

b919091e50cc45d358444ad9ed7a4fc3

Serbarea piticoților – un moment de neuitat!

Anul acesta, serbarea de final de an școlar la grădinița unde muncesc eu a fost una cu totul și cu totul deosebită! Piticoții au fost îmbrăcați în costume populare și au fost atât de drăgălași încât te topeai privindu-i.

Ce-i drept, când am auzit care urma să fie tema serbării, m-am desumflat puțin, pentru că muzica populară nu e punctul meu forte; la primele repetiții chiar mă încurcam eu mai tare decât copiii. Dar încet, încet am dat de gust și a început să-mi placă să dansez hora cu piticoții. Mi se întâmpla, apoi, să ajung acasă și să fredonez „Alunelu, Alunelu, hai la joc!” în timp ce făceam curățenie.

19396723_10155448595938988_2877435800079673726_n

Începutul serbării a fost cu emoții, bineînțeles. Piticoții au pășit în zona „de scenă” pe rând, prezentând minunatele costume tradiționale și s-au așezat fiecare la scăunelul său. Unii au fost mai curajoși, alții au avut nevoie de un mic impuls (a.k.a o educatoare care să-i însoțească până la ochii curioși ai părinților) dar toți au fost la fel de drăgălași.

Cum ar spune o cunoștință de-a mea: era „cuteness overload” în atmosferă!

Apoi, au urmat cântecelele și horele. Mă uitam în jurul meu, la fiecare în parte și vedeam un amalgam de emoții pe chipurile lor: unii erau concentrați pe versuri și le cântau tare și „cu gura rotundă”, alții își studiau pantofii și se uitau cu jind spre public, așteptând cu nerăbdare clipa când vor putea „evada” în brațele părinților; unele fetițe erau absorbite de frumusețea fustițelor și se învârteau de mama focului; altele se mai așezau pe scaun din când în când, obosite de atâta joc și cânt.

Pentru că tentația era mare, nu am reușit să-i ținem pe toți pe scenă pe tot parcursul serbării, unii dintre ei zbughind-o între cântece să mai fure câte o îmbrățișare sau un pupic de la mami și de la tati. Partea mai dificilă era atunci când încercam să-i aducem înapoi, căci nu aveam niciun argument potrivit care să învingă dorința lor de a sta lipiți de părinți.

Nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul și am ajuns la momentul micilor „absolvenți”, care au primit în dar o carte cu dedicații de la fiecare educatoare și care ne-au încântat cu o melodie minunată, care mi-a activat glandele lacrimale: „Cele mai frumoase flori”. 

Am avut și eu un moment în limba engleză cu cei mici, constând în trei cântecele pe care le-am învățat de-a lungul anului și pe care ei le-au cântat de fiecare dată cu zâmbetul până la urechi: The wheels on the bus, 5 little monkeys și The Hokey Pokey Song. 

Dar momentul meu preferat din toată serbarea nu este nici pe departe cel pregătit de mine; nici măcar cel de final, la care am plâns pe înfundate, ci este vorba despre dansul irlandez, care mi s-a părut a fi cel mai delicios, haios și reprezentativ pentru energia lor debordantă.

Pot spune cu mâna pe inimă că aceasta a fost serbarea mea preferată, la care nu m-am mai stresat dacă nu au cântat toți la fel de bine, dacă nu au făcut toți pașii indicați, dacă s-au strâmbat în loc să cânte sau dacă au fugit în brațele părinților și asta pentru că am simțit în aer o energie pozitivă atât de pregnantă încât chiar nu avea cum să iasă ceva „prost”!

Părinții au fost încântați și ei de entuziasmul copiilor, de tot ceea ce au interpretat acolo, chiar dacă s-au mai încurcat pe alocuri. Toată munca lor a fost apreciată și asta mi-a dat o satisfacție enormă!

19397169_10155448576863988_4377577170671923118_n

sursa foto+video: arhiva personală

Din culisele #12hourswiththekids – Partea a doua – Drăgălășeniile

Pentru că în primul text am refulat și am golit paharul care se umpluse până la refuz, de data asta am ales să împart cu voi și câteva momente drăgălașe din culisele #12hourswiththekids. 

92f93e68f82548a113d8596690107ef8

Atunci când petreci jumătate din zi cu o clasă întreagă de piticoți, inevitabil te trezești râzând în hohote la auzul vreunei perle sau cu ochii înlăcrimați în urma vreunei declarații siropoase de tipul “doamna, ai pielea fină ca blănița unui cățeluș!”. 

Da, pe lângă clipele în care îți vine să urli și ți-ai dori să-ți mai crească două mâini și două picioare, ca să poți face față tuturor cerințelor celor mici, mai există și momentele în care îți vine să-i iei în brațe și să-i pupi centimetru cu centimetru.  

1f549a73a4074fa16f4f02fbd34578d3

Unul din acele momente era atunci când se așezau la masă, pentru a lua gustarea. Dacă unii se uitau cruciș la fructul din farfuria lor, dorindu-și cumva să-l transforme într-o  înghețată care să nu se termine niciodată, alții atentau mai mult sau mai puțin discret la farfuriile colegilor. Erau atât de haioși cum luau câte o cireașă sau o căpșună și o îndesau în gură înainte să termine de mestecat, încât îmi venea să îi filmez non-stop.

Și deliciul era și mai mare când îi vedeam după ce terminau, cum se ridicau de la masă cu zâmbetul până la urechi și tot până la urechi mânjiți de toate fructele din lume.

Bineînțeles, existau și la masă micile moftulețe:

– De ce nu mănânci mărul?

– Nu vreau coajaaa!

Curățam coaja și tot nu mânca.

– Acum de ce nu mănânci?

– Mami a zis să mănânc cu tot cu coajă!

– Iubita mea, ai zis că vrei fără coajă.

– Eu da. Mami nu!

– Uite, mâine o să mănânci cu tot cu coajă iar azi mănânci așa. Rămâne secretul nostru.

– Promiți, doamna?

– Promit!

La masa de prânz apăreau alte probleme drăgălașe:

– Doamna, taie-mi gălușca!

După ce i-o tăiam, observa că prietenul lui cel mai bun se chinuie să și-o taie singur.

– Doamnaaa, lui de ce nu i-o tai?

– El se descurcă.

– Păi și eu mă descurc!

– Ok. Data viitoare ți-o tai tu.

– Dar eu vreau data viitoare să fie azi!

c8493628a952291ca9e42539e4bf0339

Și bănuiesc că știți de efectul “puppy eyes”, căci ei știu cu siguranță. Își ridică în slow motion mutrița bosumflată din castron și deschid larg ochișorii, în timp ce buza de jos începe a tremura din ce în ce mai tare. Și pe măsură ce trec secundele, ochii li se umezesc iar obrajii li se înroșesc și eu, privindu-i, mă topesc!

Ce am făcut atunci? I-am mai dat copilului o gălușca și l-am lăsat să și-o taie singur.

Iar punctul culminant al zilei era întotdeauna la somnul de după masă. Se așezau cu toții pe scaunele din dreptul pătuțurilor și începea distracția cu dezbrăcatul. Erau atât de haioși cum încercau ei să-și scoată hainele singuri încât mi-era greu să nu râd un pic. Cei mai măricei reușeau din prima, iar cei mai mititei se ambiționau și ei. Unii cădeau de pe scaun, căci trăgeau prea tare de șosete sau de pantaloni și aterizau cu picioarele în sus, stârnind hohote de râs în tot dormitorul. Alții se încurcau în prea multe mâneci și se mișcau prin clasă cu bluza trasă peste ochi și cu mâinile întinse, de ziceai că filmează pentru Mumia Junior. Și mai erau și cei care uitau că pantalonii de pijama se îmbracă pe la picioare și bluza se trage pe cap. În unele zile era un adevărat carnaval înainte de somn. Fetele făceau piruete și-și imaginau că sunt prințese, băieții se luptau cu săbii invizibile; asta în timp ce “doamna” se chinuia să repoziționeze pijamalele pe trupurile micuților care nu se descurcau singurei.

Și când toți erau întinși în pat, se lăsa liniștea. Unii se mai jucau cu mânuțele până adormeau, alții își îmbrățișau jucăria de pluș, unii se suceau și răsuceau până se înfășurau ca niște clătite cu cearșaful iar alții adormeau instantaneu, de cum puneau capul pe pernă.

Bineînțeles că nici atunci nu scăpam de viclenii; de piticoți care se prefăceau că dorm și mai ridicau câte o jumătate de sfert de pleoapă, din când în când, și mă urmăreau printre gene, să vadă dacă plec sau nu.

Dar într-un final adormeau cu toții. Le priveam fețele senine și încercam să-mi aduc aminte de copilăria mea, de clipele când nici pe chipul meu nu se putea citi vreo grijă; când totul era mai ușor, mai pur, mai sincer; când supărările veneau și treceau într-o “clipită”.

Și naturalețe conturată mai frumos pe chip cum o aveau micuții atunci când se trezeau, eu nu concep să existe. Parcă abia se întorceau de pe un tărâm magic, unde se jucaseră cu toate personajele pe care le îndrăgesc și unde li se oferea fericire pe pâine. Erau atât de senini, de liniștiți și drăgălași, încât uitai tot ce te supărase/obosise până atunci în ziua respectivă.

În concluzie, pot spune că experiența de a sta două săptămâni, câte 12 ore pe zi cu micii piticoți a avut și părțile ei bune, care m-au făcut să merg mai departe și să nu renunț după prima zi. Chiar dacă au apărut cârcotași care mi-au stricat feng shui-ul pentru o clipă, am realizat că întotdeauna vor fi oameni care te vor critica. Tot ce trebuie să faci e să înveți din orice experiență câte ceva și să mergi mai departe cu fruntea sus. 

e3b793653d0103036b45b07ea8db4585

sursa foto: pinterest.com

FunRaising – licitație de experiențe

Grădina mea va fi scoasă la licitație!

În cadrul licitației de experiențe – FunRaising, organizată de Fundația Comunitară Galați, voi scoate la bătaie un articol sub formă de guest post, advertorial sau ce-i poftește inimioara cumpărătorului.

Pe lângă Grădina Mea, însă, vor mai fi câteva experiențe inedite ce merită licitate:  botezarea unui cocktail din meniul de băuturi al Cafe restaurant Noemyy, portrete la minut realizate de Serban Tudor, plastician talentat, cu numeroase expoziții (personale sau de grup), și îndrăgit profesor la Facultatea de Arte, un tur complet al spărgătorului de gheaţă Perseus, ocazia de a deveni personaj într-un roman al autoarei Angela Baciu, o experiență VIP la cramele Cotnari etc.

FunRaising - licitație de experiențe

Evenimentul se va desfășura în data de 22 septembrie 2016, la ora 19.00 la Muzeul „Casa Colecțiilor” și are ca scop strângerea unor fonduri pentru proiectul „GENERAŢII – CENTRUL COMUNITĂŢII”. 

Mai multe detalii despre eveniment găsiți aici: FunRaising – licitație de experiențe.

Proiectul m-a cucerit din prima, prin simplul fapt că apropie generațiile din ambele extreme: cea foarte tânără – pură, inocentă, aflată la început de drum și cea în vârstă – care deține în tolba sa experiențe și înțelepciuni ce merită transmise mai departe.

Proiectul „Generaţii – Centrul Comunităţii” este derulat de Fundaţia Principesa Margareta a
României şi de Fundaţia Comunitară Galaţi în patru centre de zi:
– Centrul de zi pentru copii “Sf. Spiridon”, Galaţi
– Centrul multifuncţional de servicii sociale “Speranţa”, Galaţi
– Centrul Comunitar “La vale” , Galaţi
– Centrul de zi pentru copii ce provin din familii defavorizate, Nicoreşti.
Fundația Comunitară Galați - licitație

În aceste centre vin zilnic zeci de copii care primesc o masă caldă, educaţie sanitară, îndrumare la teme, încurajare către creaţie etc.

Transformarea centrelor în Centre Intergeneraţionale înseamnă că, pe  lângă  angajaţi,  cu  cei  mici  vor  lucra  şi  voluntari  seniori. Înseamnă  că  aceşti  copii  vor  primi  ceva  în  plus:  o  povaţă,  o îndeletnicire  nouă,  poveşti  şi  amintiri,  bogăţia  vârstnicilor  din comunitate.  Înseamnă  că  bătrânii  vor  descoperi  că  îşi  pot  aduce contribuţia la orice vârstă şi contribuţia lor este una valoroasă.

Licitație pentru proiectul Generații

sursa foto: stiriong.ro

Proiectul FunRaising mi-a fost prezentat de o fostă colegă de facultate, Simona Srebrova și mi-a captat atenția de la bun început. Poate că sunt impresionabilă când vine vorba de copii care au nevoie de ajutor, căci lucrez cu copiii în fiecare zi; dar sunt convinsă că acest proiect va ajuta multe suflete abandonate să zâmbească și să urce o treaptă în plus spre un viitor mai bun.

„Filantropie with a twist – licitație de experiențe și obiecte – degustare de vinuri – muzică de cameră”

Eu vă invit să aruncați un ochi aici: FunRaising – licitație de experiențe și dacă sunteți interesați de eveniment să contactați unul din organizatori pentru o invitație.

sursa foto: facebook.com/FundatiaComunitaraGalati/

Gânduri la început de nou an școlar

Știi că un nou an școlar a început, atunci când ieși pe stradă și vezi o mulțime de oameni cu buchete de flori la purtător, o grămadă de copii îmbrăcați în uniforme impecabile și o droaie de mașini blocate în trafic. Dacă vezi cămăși apretate și călcate pe copii și auzi concerte de claxon, e clar că e agitația din prima zi de școală.

Așa a fost și luni, 12 septembrie 2016. Cu mic cu mare, toți am părăsit casele și ne-am îndreptat către o unitate de învățământ, fie în calitate de elev sau profesor, fie ca părinte învoit o oră, două de la propriul serviciu.

Deși noi începusem deja activitatea la grădiniță, de o săptămână, nu pot să zic că am simțit că a început cu adevărat un nou an școlar până nu a venit această oficială zi de luni. Mi-am revăzut piticoții din anii anteriori, ne-am îmbrățișat și ne-am povestit aventuri din vacanță; am făcut cunoștință și cu noii piticoți și am ajuns acasă stoarsă de energie dar, în același timp, cu o poftă grozavă de viață.

Căci, hai să recunoaștem, primele săptămâni de activitate la grădiniță sunt destinate acomodării și sunt cele mai dificile! Copiii trebuie să se obișnuiască cu noul mediu, cu educatoarele, cu colegii, cu programul și, în principal, cu ideea că o bună perioadă din zi trebuie să stea despărțiți de părinți. Dar și educatoarele trebuie să se acomodeze cu noile ființe în miniatură, cu personalitatea fiecăreia, făcând tot posibilul să se muleze pe caracterele lor și să le ofere tuturor siguranța de care au nevoie.

Nou an școlar 1

Primele săptămâni din noul an școlar sunt săptămânile în care simți că ai avea nevoie și tu de o baterie externă, de la care să te mai încarci din când în când. Sunt săptămânile în care vezica ta urinară își reintră în rolul de erou al organelor interne și nu te deranjează din activitate decât după 5-6 ore, când îți bate în țeavă și ți-ar bate și obrazul. E vorba de perioada în care ochii ți se transformă în radar, încercând să surprindă acțiunile fiecărui micuț din încăpere, iar pe undeva printre coaste îți mai răsar două mâini bonus, cu care izbutești să-i ajuți pe toți copiii care strigă „doamnaaaa” în același timp.

Începutul unui nou an școlar este perioada în care educatoarele sunt confuze când vine vorba de garderobă. S-ar îmbrăca frumos, elegant, să dea bine la prima impresie în fața părinților dar în adâncul (străfundului) sufletului lor mustește dorința de a-și pune o pereche de pantaloni confortabili, un tricou larg și adidași în picioare. Pentru că dimineața pleacă de-acasă ca scoase din țiplă și ajung după program înapoi ca scoase din mașina de spălat: boțite pe alocuri, cu părul ciufulit și buzunarele pe dinafară.

Dar această perioadă de început are și părțile ei emoționante. De ce să fiu doar cârcotașă?

Nou an școlar 2

Nu știu alte educatoare cum sunt, dar eu, când îmbrățișez un copil care plânge de dorul părinților, mă emoționez iar glandele mele lacrimale devin un pic prea empatice cu situația. Nu e valabil și pentru micuții care se transformă în mici Kung Fu Panda la plecarea părinților și dau din mânuțe și piciorușe de nu știu din ce direcție să mă apropii. Pe aceia încerc să-i liniștesc, inițial, mai de la distanță. Apoi mă apropii încet…

Dar chiar și aceștia din urmă ajung în momentul în care încep să aibă încredere în tine și în zâmbetul tău. Și atunci își sprijină capul pe umărul tău și oftează a înțelegere și acceptare. Atunci știi că ești pe drumul cel bun și că micuțul se simte în siguranță lângă tine. Atunci știi că i-ai câștigat simpatia și încrederea și că nu va mai dura mult până va veni cu drag și entuziasm la grădiniță.

Sunt zile cu furnicături în tălpi și țiut în urechi dar și zile cu prietenii noi și îmbrățișări timide. Sunt zile cu bodogonit în barbă dar și cu cântece colorate ce răsună în toată grădinița. Sunt zile dificile dar care ajută la construirea unei relații minunate între adult și copil, între grădiniță și copil.

Vă doresc un nou an școlar minunat, plin de evenimente fructuoase și voie bună!

Să ne auzim cu gânduri frumoase la sfârșit de an școlar!

sursa foto: pinterest.com

O educatoare în concediu

Oricât am adora și iubi copiii, există momente în viața fiecărei educatoare când simte nevoia de o evadare, în lumea adulților, în paradisul numit „concediu”. Se întâmplă ca acele momente să coincidă cu perioada vacanței dar de cele mai multe ori, ele apar cu vreo 2-3 săptămâni înainte. Așa, ca să-ți condimenteze viața…

Cum se manifestă ?

  • răbdarea e pe final și începi să vezi alb-negru, cu imaginea tremurată și plină de purici;
  • încep să ți se înfunde urechile atunci când auzi cuvântul „Doamnaaaaaa„;
  • în timp ce îi așezi bavețica unui copil, la masa de prânz, în mintea ta, de fapt, așezi prosopul pe nisip, la mare;
  • oricâte idei de activități interesante ai găsi pe internet, ți se pune un nod în gât când te gândești la foarfece, lipici, acuarele și sclipici;
  • începi să numeri zilele până la vacanță și în fiecare dimineață te încurajezi în oglindă: ”Hai, că mai ai puțin! Nu arunca, încă, alarma pe geam!”.

Nu, nu sunt cârcotașă.

Nu, nu sunt o viperă camuflată în iepuraș, care iubește copiii doar de față cu părinții lor, ca apoi să-i scuture și să-i terorizeze cu țipete.

Sunt un om ca oricare altul, care mai are nevoie și de o perioadă de reîncărcare a bateriilor, din când în când. Și așa a fost și înainte de concediul acesta, din vară. Îmi erau dragi în continuare micii piticoți și îi îmbrățișam și pupam dar, în același timp, abia așteptam să vină data de 12 august… vorba aia, să am timp să mi se facă dor de ei!

Concediu educatoare 1

Și cum număram eu acolo zilele și orele până la concediu, la finalul unei zile, aud vocea unui tătic, ce venise să-și ia băiețelul:

– Când luați vacanță?

Răspund entuziasmată (poate un pic prea entuziasmată pentru gustul omului) :

– Pe 12 august. Mai avem o săptămână și gataaaa!

– Aha… și când începeți?

Țin să precizez că, până în clipa aceea, eu trăiam cu impresia că am doar două săptămâni de concediu.

– Pe 5 septembrie.

– Aha… 5 septembrie… repetă omul după mine și-și mută privirea pe calendar, numărând cu totul alte zile față de ce numărasem eu înainte de sosirea lui.

– Da, vă așteptăm cu drag de pe 5 septembrie! zic eu, cu o fericire chiar naivă în privire și glas.

– Cum? Sunteți sigură că e 5 septembrie? îmi întrerupe el starea de extaz…

– Da… spun, aproape revoltată.

– Adică aveți 3 săptămâni?

Momentul acela a fost crucial pentru mine. Când am auzit cifra 3, mi-am întors, brusc, privirea, spre calendar, am numărat săptămânile și am exclamat mai ceva ca un copil:

– Vai, daaaa, 3 săptămâni!

– Cam mult! Chiar mult… mi-a tăiat el craca.

În clipa aia chiar n-am mai rezistat și am preluat eu fierăstrăul de tăiat crengi:

Nu, îmi pare rău, dar chiar nu e mult deloc! Avem nevoie cu toții de o vacanță, binemeritată aș putea zice!

Concediu educatoare 2

Probabil revolta din glasul meu i-a dat de înțeles că nu face bine dacă mai bagă o fisă, căci a zâmbit cu privirea în jos și a bătut în retragere.

Și ca să-mi duc ideea până la capăt, unii părinți au impresia că avem puteri supranaturale și ne încărcăm seara la priză. Dacă ar fi după ei, ar trebui să funcționeze grădinițele non-stop, de la 8 dimineața la 8 seara. Și nu-mi băgați replica aia cu „cariera, jobul e de-așa natură încât…”, căci vă bag și eu filmulețul ĂSTA:

De aceea, atunci când vine mult-așteptatul concediu, educatoarele întineresc, brusc, cu vreo 10 ani și se rătăcesc în lumea adulților. 

Concediu educatoare 3

Cum se manifestă ?

  • dorm măcar o oră, două în plus, față de programul normal (căci, oricât ai încerca, odată ce te-ai obișnuit să te trezești înaintea găinilor, nu prea ai șanse să dormi până-ți ajunge soarele deasupra casei.);
  • oricât de tentant ar fi, nu acordă importanță prea multă copiilor care mai răsar în peisajul lor (păi, dacă e vacanță, vacanță să fie!);
  • se fac că plouă atunci când apare vreo subtilitate la adresa meseriei lor (Zău că avem și alte interese și ne duce bila să abordăm și alte subiecte în afară de cântecele, jocuri și care-i cea mai bună metodă de a-i întări sistemul imunitar copilului!);
  • își fac o listă cu lucrurile pe care își doresc de mult timp să le facă și n-au avut timp (apucă doar să bifeze vreun sfert din ele, întrucât leneveala în pat e prea grozavă.);
  • bineînțeles că nu se pot abține și mai aruncă un ochi pe ce activități de început de an școlar ar putea face (dar își revin repede și-și sună prietenele pentru o intervenție cu limonadă rece și plimbări relaxante).

Eu mai am o săptămână în care să-mi dau reset la sistem și mă voi bucura de fiecare secundă rămasă de concediu, citind, scriind, urmărind filme și seriale, ieșind cu oamenii dragi și uitând total de data de 5 septembrie.

Voi cum vă petreceți vacanța? 😀

 

P.S: țin să evidențiez că e doar punctul meu de vedere! Poate alte educatoare gândesc diferit și abia așteaptă începutul noului an școlar! 😀

 

Dacă sunteți de acord cu ce am scris eu despre concediu, nu ezitați să dați un like, share, comment! Și chiar dacă nu sunteți de-acord, puteți să dați… așa, de-a dracului! 😀

Limba engleză – o altă pasiune de-a mea

Pe lângă activitatea mea de educatoare, în ultimii doi ani am dezvoltat un curs opțional de limba engleză pentru cei mici, bazat în mare parte pe ore practice.

Mai concret, copiii dau formă noțiunilor pe care le învață. De exemplu, dacă avem tema „Fruits”, copiii vor învăța denumirile fructelor în limba engleză, confecționându-le și lipindu-le, apoi, într-un coș (adevărat sau confecționat într-o altă oră, sub formă de lucrare colectivă).

În afară de noțiunile tematice din fiecare oră, copiii învață formulele de salut potrivite fiecărui moment al zilei, învață cum să se prezinte, cum să-și prezinte lucrările unui public, cum să spună care sunt obiectele preferate, ce-și doresc să devină când vor fi adulți etc.

De asemenea, fiecare lucrare concepută de ei, este analizată din toate punctele de vedere, la finalul orei iar copilul învață să poarte o conversație în limba engleză, răspunzând la diferite întrebări. („How many apples are on the worksheet?”, ”What color is the banana?”, ”How do you feel today?”, What shape is the door/window/table?”).

Ora de limba engleză – practică – se desfășoară astfel:

Pentru tema „Weather report”

This slideshow requires JavaScript.

Materiale folosite:

  • Worksheet = fișă de lucru;
  • Glue = lipici;
  • Cotton-wool = vată;
  • Glitter = sclipici / Pencils = creioane

Desfășurarea orei:

  • Greet your classmates (Copiii se salută între ei, folosind formulele de salut studiate și repetate la fiecare început de oră. Copiii aleg un salut verbal și un gest: Hello, Good afternoon, Hi – Shake hands, Wave, Hi5, Hug, Kiss on cheek);
  • Clap and say the days of the week (Repetăm zilele săptămânii în timp ce batem din palme.)
  • Weather report song (Ascultăm cântecul, apoi traducem cuvintele și-l mai ascultăm încă o dată, încercând să cântăm odată cu casetofonul.)
  • Realizarea fișei de lucru (Fișa de lucru o realizează exclusiv copiii. Doar în cazurile speciale, în care copilul cere ajutorul, profesorul va interveni. Profesorul oferă instrucțiunile în limba engleză iar copiii le aplică odată cu el, repetând în același timp cuvintele rostite de profesor. )
  • Prezentarea fișei de lucru („Hello, My name is… and this is my cloud. My favourite day of the week is…; My favourite kind of weather is…”)
  • Întrebări suplimentare adresate copiilor: How are you today?/How do you feel today?; Did you enjoy the class? Do you like your paper?
  • Say goodbye (Ne luăm rămas bun printr-una din formulele învățate: See you later, alligator! After a while crocodile! Give a hug, ladybug! Take care, polar bear! etc.)

Limba engleză - formule de salut

Țin să mai menționez că există situații când copiii se plictisesc de activitate și încep să se foiască, să vorbească despre altceva, să se gâdile între ei și se întâmplă să le pierd complet atenția. Ce e de făcut în astfel de situații? Un „brain break”; un joc scurt, o poezie cu mișcare sau un cântecel cu mișcare, care să le îndrepte din nou atenția asupra orei de  limba engleză.

Durata unui astfel de curs: 45 de minute

Numărul de copii dintr-o grupă: maxim 10; de preferat 8.

Dacă aveți sugestii, reclamații, întrebări, referitoare la cursul opțional de limba engleză, vă invit să lăsați un comentariu mai jos!

Mulțumesc!
O zi bună din grădina mea!

 

sursa foto: arhivă personală; pinterest.com

Gânduri la sfârșit de an școlar

Un alt an școlar s-a terminat și, deși sunt fericită că se apropie concediul (chiar dacă are pași de melc ardelean), mă încearcă și un soi de tristețe, pe alocuri. Și asta pentru că mi-au plecat din grupă, micii îngerași pe care i-am răsfățat timp de 3 ani, care au crescut sub ochii mei și s-au transformat în viitori școlari premianți.

12071333_10205291962523457_787635775_n

Da, chiar o să-mi fie dor de ei; de toți! Da, chiar și de cei mai energici, pe care îi fugăream prin clasă, ca să încerc să-i îndrum spre un material din dulap și, eventual, spre o masă sau un covoraș. O să-mi fie dor de micile lor năzbâtii și giumbușlucuri. O să-mi fie dor de chicotelile de pe hol, unde se strecurau din 5 în 5 minute, ca să-și verifice jucăriile de pe dulap; de veștile pe care ni le aduceau, zilnic, de acasă; de felul în care îi ocroteau pe cei nou-veniți și le prezentau materialele de pe rafturi, intrând în pielea educatoarei.

O să-mi fie dor să le fiu „mami 2”, să îi îmbrățișez, să le șterg lacrimile de pe obraz și să le readuc zâmbetul pe buze. O să-mi fie dor să mă înfrupt din energia lor și să le admir inocența.

La serbare chiar mi s-au umezit ochii, când i-am văzut cu robă și tocă și diplome în mână. Micii absolvenți erau atât de drăgălași încât glandele mele lacrimale au cedat nervos și au fabricat apă pentru șoricei.

Dar sunt conștientă că vor veni alte suflete în miniatură, pe care le voi îndrăgi la fel de mult și cărora le voi oferi îmbrățișări la fel de călduroase. Așa că nostalgia mi-o las undeva pe fundal, în acest sfârșit de an școlar și mă concentrez pe ceea ce va urma.

Pentru viitorul an școlar mi-am propus să fiu și mai răbdătoare; să nu mai intervin chiar în orice conflict minor și să-i las pe cei mici să-și rezolve divergențele, atâta timp cât nu se ajunge la violență (mai ales că sunt rare cazurile când apelează la ciupit, împins, lovit); să le ofer ajutorul atunci când chiar nu se descurcă la o anumită activitate și nu imediat cum mi se pare mie că au nevoie de ajutor; mai pe scurt, cum spunea o asistentă Montessori din Ohio: „să fiu un fel de plantă în sala de clasă!”. Să supraveghez, să îndrum, să ofer ajutor la cerere, dar să-i las pe ei să se desfășoare în mediul lor și să nu îmi mai bag coada de adult atotcunoscător în activitățile și dialogurile lor.

Și-n afară de asta, o să fac tot posibilul să dezvolt o relație mai apropiată cu părinții. 

În urma chestionarelor pe care le-am împărțit, pentru a primi un feedback referitor la cursul meu opțional de limba engleză, am descoperit că majoritatea părinților și-ar dori să participe la lecții deschise, alături de piticoții lor.

Anul acesta n-am organizat. În mare parte pentru că sunt o persoană emotivă și e posibil să-mi tremure genunchii, vocea și mâna pe mouse, în clipa în care voi avea atâția ochi de adulți pe mine. Cu cei mici mă simt în largul meu, de parcă aș fi și eu una de-a lor; dar când vine vorba să-mi prezint ora unui adult, parcă mi se pune un nod în gât.

Dar voi trece și peste asta și voi lua totul ca pe o nouă provocare pe care trebuie să o duc la bun sfârșit.

Și ca să-nchei într-un ton la fel de pozitiv, las  deoparte modestia  aici câteva dintre răspunsurile la chestionare, care m-au emoționat foarte tare și mi-au dat (deja) energia și ambiția, necesare pentru un viitor an școlar de succes:

  • Cum apreciați atitudinea profesorului față de copii?

„Apropierea față de copii s-a văzut în reacțiile pe care le au copiii vizavi de prof. Alexandra, dar și mai mult a contat faptul că fetița mea o vedea ca parte din familia ei.”

„Daria îmi spune că îi place de Alexandra. Se vede că are răbdare cu copiii și îi place să se joace cu ei, se coboară la nivelul lor și este inventivă în muncă. ”

„Din povestirile copilului. Dna Alexandra e f bună cu mine, îmi place dna. ”

„Este un om dedicat profesiei sale, iar lucrul acesta se vede în atitudinea copilului meu față de doamna Alex. ”

„Sorina o iubește pe domnișoara Alexandra. ”

„Mai dorea să meargă și azi la curs… Cu entuziasm vorbea acasă de felicitarea pentru mămici…Mereu întreabă când mai are cursul opțional de engleză.”

Sfârșit de an școlar - grupa inimioarelor

sursa foto: arhivă personală