Category Archives: Oameni pe care îi admir

O învățătoare blondă în India – #BecomingMontessori

După cum am mai spus, nu am voie să public pe blog conținutul cursului, dar am voie să-mi exprim propriile păreri și gânduri, referitoare la vorbele Mariei Montessori și a minunatei sale metode. De aceea, voi face un rezumat cu o parte din ideile pe care mi le-am notat pe margine, în caiet – special pentru a scrie despre ele aici.

„First you have to BE, then you have to DO!”

(Am încercat să subliniez asta deja într-un text anterior.)

Quote-Follow-the-child

Ideea de bază este că fiecare dintre noi a luat ființă cu un motiv anume. Niciunul dintre noi nu a ajuns accidental aici. Fiecare dintre noi are măcar o calitate care-l deosebește de ceilalți și toți avem un rol pe acest pământ. Numai că trebuie să fim dispuși să ne punem întrebarea „Care este rolul meu în acest Univers? Cum pot ajuta eu lumea să evolueze?” și, mai ales, trebuie să fim dispuși să acceptăm un răspuns și să acționăm în consecință.

Iar pentru cei care se hotărăsc să devină învățători, educatori, profesori – într-un cuvânt ghizi pentru micuții oameni – cred că cea mai potrivită întrebare este „Cum pot eu să-l ajut pe copil să-și descopere și dezvolte potențialul și menirea sa pe acest pământ?”.

Trebuie să-l pregătim pe copil pentru viitor dar nu trebuie să uităm că el trăiește acum, în prezent și că de multe ori acțiunile și vorbele noastre se pot transforma în obstacole pentru dezvoltarea lor naturală.

Și Uma (Foundation Course) și Greg (Elementary Course) ne-au pus la dispoziție câteva întrebări la care să ne răspundem atunci când luăm hotărârea să devenim ghizi Montessori și pe parcursul lucrului cu copiii:

  1. De ce vrem să schimbăm sistemul tradițional de învățământ?
  2. Ce putem să încercăm să schimbăm în noi pentru a putea deveni cei mai buni ghizi ai copiilor?
  3. Dacă în loc de un copil ar fi fost un adult, ai reacționa la fel?
  4. Poate copilul să facă acțiunea aceasta singur?
  5. Poate copilul să descopere lucrul acesta singur?
  6. Este gravă acțiunea copilului? Se poate întâmpla ceva grav dacă nu intervii?
  7. Ce am învățat eu astăzi de la copii?

Quotes-Teach

„Montessori is not all about the materials!”

Materialele Montessori sunt a naibii de scumpe, cred că știm cu toții asta! Dar, din păcate (sau din fericire), nu este suficient să investești niște bani într-o căruță de materiale, dacă nu știi cum și când să le folosești.

Mai mult decât atât, degeaba știi să le folosești, dacă nu știi cum să urmărești copilul, să-i înțelegi și accepți nevoile și să îi prezinți materialul potrivit la timpul potrivit. Poți să știi tu toate prezentările ca pe „Tatăl nostru”, dar dacă tot ce contează pentru tine este să urmărești o planificare și să fii la zi cu un anumit program stabilit de tine, în funcție de nevoile TALE, e cam egal cu zero.

Cred că aspectul acesta m-a impresionat cel mai mult. Nu mi se pare tocmai ușor să fii capabil să observi fiecare copil din clasă și să iei decizia potrivită de fiecare dată. Este o responsabilitate imensă pe umerii adultului și dacă nu ți-o asumi și tratezi totul cu superficialitate, în loc să fii un ajutor pentru copil, devii un obstacol.

Îmi amintesc că după lecția în care ni s-a menționat aspectul acesta, am ajuns la cazare, m-am întins în pat și m-am întrebat: „Oare eu sunt în stare să fac asta? Sunt capabilă să pun nevoile copilului pe primul loc și să las la o parte prejudecățile societății în care trăim?”. Nu am fost nicio secundă învățătoare în sistemul tradițional. Poate că din punctul acesta de vedere sunt norocoasă! Căci nu îmi fac atât de multe griji referitoare la curriculum, examene și concursuri școlare. Dar mai am de lucrat la propria-mi persoană ca să pot fi capabilă să observ, să analizez și să ofer ajutor fiecărui copil în parte, în funcție de propriile sale necesități.

27264eaf4c7fb75260eb66cd8f1341ca

„You have to bring Montessori to other people!”

Spre surprinderea mea, multe lucruri despre care eu credeam că se întâmplă doar în România, apar la fel de bine și pe alte continente. De exemplu, și în India și în Tunisia, Vietnam și Filipine, există părinți care-și înscriu copilul la o școală/grădiniță Montessori, fără să aibă habar cu ce se mănâncă așa ceva.

Înainte de orice, înainte să începi activitatea propriu-zisă cu copilul, trebuie să faci tot posibilul să construiești o relație fructuoasă cu părinții lui. Și pentru că nu toți suntem concepuți la fel și nu avem toți aceeași mentalitate, este de datoria noastră, a ghizilor să ne adaptăm la cerințele și gândirea fiecărui părinte în parte. La urma urmei, ei își pun toată încrederea în noi și ne dau în grijă puiul lor de om.

Iar dacă omul nu știe ce înseamnă „Montessori” dar vrea cu tot dinadinsul să-și înscrie copilul la o școală Montessori, este de datoria noastră să ne asigurăm că părintele înțelege metoda, că e dispus să aibă răbdare pentru a vedea rezultatele și că nu o să vină la finalul fiecărui an să întrebe dacă copilul lui e „bun la matematică sau la română sau la chineză?”. Căci răspunsul va fi „copilul dumneavoastră este bun! El se dezvoltă în ritmul său propriu, în funcție de nevoile și interesele lui și bineînțeles, cu ajutorul și îndrumarea noastră!”

Dar ceea ce a subliniat Uma și văd că și Greg pune accent pe asta: relația părinte-copil-învățător este esențială în dezvoltarea naturală a copilului. Trebuie să existe comunicare și înțelegere, pentru a oferi copilului echilibru și a nu-i crea confuzii între ceea ce se întâmplă acasă și ceea ce se întâmplă la școală.

Bineînțeles că există situații și situații. Bineînțeles că totul în acest curs pornește de la premisa că lucrurile se vor desfășura normal. Sigur vor fi și alt soi de situații. Important este să le gestionăm cu diplomație, cu înțelegere și respect, căci nu există probleme fără soluții. Sau, cel puțin, așa vreau eu să cred!

marias-explosion1

„There are NO Montessori children!”

Și când a spus asta s-a referit la ideea că nu există doar anumiți copii care pot urma această metodă de învățământ. Și asta pentru că este un sistem care urmărește îndeaproape dezvoltarea naturală a copilului. Iar dacă îi construiești copilului mediul potrivit, dacă îi observi comportamentul și ești dispus să înlături obstacolele care pot apărea pe parcurs în acest mediu; dacă ești dispus să accepți că până și propriul tău comportament poate deveni un astfel de obstacol și că în acest caz va trebui să schimbi câte ceva și la propria ta persoană, atunci nu va exista copil care să nu se încadreze în mediul pe care îl oferi tu.

Nu suntem roboți, nu trebuie să învățăm toți în același ritm și aceleași lucruri. Se vorbește mult în acest curs despre planurile de dezvoltare dar se subliniază de fiecare dată că nimic nu e universal valabil. Da, primul plan de dezvoltare e între 0 și 6 ani – în general! Dar un copil poate trece în al doilea plan de dezvoltare la 5, 7, sau 8 ani. Nimic nu e bătut în cuie!

Dacă n-a învățat copilul să adune 2+2 până la 7 ani asta nu înseamnă că e înapoiat și trebuie arătat cu degetul.

Chiar astăzi, Greg ne-a spus ceva legat de acest aspect: „Dacă un copil nu înțelege ce i-ai prezentat, ai tendința să-l judeci, să-l critici, să-l pui la colț, gândindu-te că tu ai avut cea mai bună explicație din lume, iar el nu a fost în stare să înțeleagă ceva atât de banal. De fapt, problema nu e la el. Problema e la tine! Tu trebuie să pricepi că metoda pe care ai folosit-o cu succes la un copil, poate la fel de bine să nu funcționeze deloc la următorul copil. Iar pentru asta trebuie TU să te gândești la un alt fel de a explica/prezenta/demonstra!”.

Și pentru asta ne-a dat un exemplu cu o fetiță care nu înțelegea deloc o prezentare la matematică. Drept pentru care, i-a promis fetiței că se va gândi tot restul zilei la o altă metodă de a-i explica cum se folosește materialul respectiv și că se vor întâlni la masa de prezentări a doua zi dimineață. Omul a luat materialul acasă și a stat, l-a studiat și l-a învârtit pe toate părțile până a găsit altă metodă de a i-l prezenta micuței. Iar a doua zi când s-a întâlnit cu ea, entuziasmat că găsise soluția, ce credeți că i-a spus fetița?

– Greg, m-am prins cum funcționează materialul. Uite, știu să lucrez cu el! Hai să vezi!

Credeți că el s-a supărat că a pierdut timpul cu o seară înainte sau s-a bucurat că fetița descoperise singură metoda?

Eu, una, tind să cred că totul pleacă de la noi, de la adulți. Iar eu voi face tot posibilul să privesc partea plină a paharului și să nu pun răul în față. Chiar dacă toată lumea spune că „da, astea-s situații ideale și că nu funcționează totul chiar așa în învățământ” eu sunt dispusă să ÎNCERC și VREAU să REUȘESC. Vreau să pun în aplicare metoda aceasta, oricât de „ideală” ar părea. Și nu o să renunț la primul impas!